Despre olteni, cu drag…

Până mai zilele trecute, pentru mine Slatina era un simplu substantiv propriu, oarecare. Un punct oarecare pe hartă, fără munte, fără mare, fără cine știe ce trecut, fără nu știu ce personalități, azvârlit de Dumnezeu într-o zonă uscată, fierbinte, prăfos și anonim.
 

Ba, mai mult, nici numele nu mi se părea cine știe ce, doar pronunțarea lui strepezindu-mi dinții la amintirea amestecului excesiv de sărat în care punea bunica să înoate hălcile de porc tăiat în ajun de Crăciun. Niciodată nu mi-a plăcut carnea aceea, oricât stătea la desărat. Așa cred, inconștient și involuntar, nu-mi plăcea să mă gândesc la Slatina. Habar n-aveam cum arată, deși am ajuns la o vârstă la care, profesor de geografie, ar trebui să îmi fie rușine să spun că „…n-am ajuns pe acolo”. Și… a fost să fie! Congresul cu numărul 35 al Asociației Generale a Învățătorilor din România (AGIRo) mi-a oferit șansa de a vedea, fie și o fărâmă, din orașul de pe malul drept al Oltului, nu departe de locul unde, cum spun versurile lui Virgil Carianopol, Dunărea așteaptă să-l bea. Nu am mai fost, în ultimii doi ani, din motive cu totul obiective, la lucrările Congresului, și participarea la acest eveniment mi s-a părut o oportunitate de a vedea fața reală a unei urbe doar închipuite. Aveam să constat că imaginația mea are grave carențe și că banii (puțini, de altfel) pe care i-am cheltuit cu această ocazie au fost una dintre cele mai bune investiții făcute în această vară pentru mintea și inima personale. Am avut astfel privilegiul de a întâlni oameni și locuri pe care nici nu le bănuiam și care, asemeni multora dintre colegii mei cred, ne vor rămâne definitiv înscrise în tezaurul cu amintiri deosebit de plăcute. Au fost, mai întâi, oamenii locului. Maria Eremia, mamă a două adolescente, ne-a contactat încă înainte de a ajunge, cu „trenule, mașină mică”, la destinație, pentru a ne îndruma să ajungem la locul de cazare. Telefonul mi-a sunat în repetate rânduri, pentru a vedea dacă ne descurcăm singure sau dacă avem nevoie de ajutor. N-am să-i uit prea repede consternarea (că și asta se aude la telefon, nu?) urmată de un râs în cascadă când, cu totul neașteptat, i-am spus că suntem în drum spre… Piatra Olt (căscaserăm gura în tren, ne-am luat cu vorba și… duse am fost!). E adevărat că la scurta noastră rătăcire au contribuit din plin și lucrările de reabilitare ce se fac la poarta de intrare feroviară în Slatina – șantier, praf, gropi, podețe de lemn, lipsa vreunui afișaj… Apoi Gabriela Teșileanu, profesor la Școala „G. Poboran” din Slatina, cealaltă ghidă a grupului cazat la LPS, săritoare, prietenoasă, gata să rezolve orice problemă înainte de a apărea. Apoi Margareta Gheorghiță, președinta AGIRo Olt, organizatoarea evenimentului, care, în ciuda a mii de probleme pe care le avea în cap, a avut mereu un zâmbet cald pe față și în priviri, așa cum numai o excelentă gazdă știe să facă. Și inspectorul general Felicia Man, și directorul CCD Olt, domnul Tița, și… și foarte mulți alți olteni entuziaști, dedicați, responsabili și, firește, mândri de ceea ce Slatina poate oferi musafirilor ei. Am remarcat excelenta colaborare dintre școala slătineană și autoritățile locale (Primărie, Prefectură, Consiliu Județean), reprezentanții celor din urmă fiind mereu prezenți la lucrările Congresului, răspunzând problemelor ori oferind informații despre parteneriatul pe care îl au cu școlile și despre modul în care acesta se realizează. Nici nu era nevoie de prea multe cuvinte, aspectul și dotarea școlilor pe care le-am văzut, precum și spusele colegilor noștri fiind cele mai serioase dovezi în acest sens. Am mai remarcat tinerețea multora dintre cei ce conduc destinele cetățenilor și copiilor slătineni și am înțeles cum se face că școala slătineană e într-un viguros proces de renaștere în prezent. Școlii i se acordă toată atenția și merită să menționez doar două activități generate și patronate de Primăria Slatina: olimpiada liceelor, competiție care presupune probe dintre cele mai variate, de la matematică la sport, de la științele naturii la desen (așa și-a decorat Slatina zeci de metri de betoane ce au ca scop oprirea alunecării versanților cu excelente opere grafitti), liceul câștigător obținând un premiu consistent – 15.000 lei – pe care-l investește în propria dezvoltare. Și pentru picii de grădiniță au asemenea concurs, primii clasați fiind fericiții excursioniști la Disneyland Paris. Pe când asemenea sprijin și inițiative și la noi, domnule Lungu? Și dacă am întâlnit oameni minunați, nu se putea să nu văd și o Slatină deosebit de frumoasă: străzi largi, aerisite, care te lasă să respiri și să te simți în siguranță; numeroase spații verzi excelent întreținute (mergeți, domnilor ce diriguiți, chipurile, destinele Sucevei, să vedeți ce parc au amenajat într-o râpă virană până nu demult și apoi comparați cu… toaletarea pe care ați făcut-o în urbea noastră!); locuri de promenadă unde am văzut, într-o seară de vară, sute de părinți, bunici și copii ieșiți la plimbare; blocuri, numeroase blocuri ceaușiste, recondiționate după reguli stricte (se vede că ei au un arhitect șef care chiar își face treaba), în așa fel încât să nu existe țigăneala coloristică din vechea capitală a Moldovei; orașul vechi (da, orașul vechi!!! la Slatina) umbrit de tei bătrâni ce inundă case cu foișoare și balcoane dând spre Olt; curățenie peste tot; străzi spălate de două ori pe zi; afișe, pe fiecare bloc, solicitând respectarea programului de liniște(!) de la 12 la 14 și de la 22 la 6 dimineața; polițiști și jandarmi în patrulare permanentă… Am privit, am admirat, am adresat mulțumiri și felicitări… și am oftat, cu gândul la orașul meu murdar și învechit, amorțit parcă într-o epocă demult apusă, cu trei pomi pe post de parc, cu două jucării de plastic pe post de orășel al copiilor (și la ce prețuri achiziționate!!!), cu trotuare sparte pe care nu le vede nimeni, nici măcar primarul când, vai!, dă cu măturoiul la început de campanie de primăvară, cu cerșetori agresivi pe care nu-i vede nimeni, cu basoreliefurile de la statuia lui Ștefan căzute și cu un mesteacăn crescut sub coada calului acestuia, un oraș care moare încet, inundat de subcultură, cu ici-colo câte o paranghelie organizată de primărie, care se lasă cu mici, bere și tone de gunoaie, fără teatru, fără muzică de calitate, cu spectacole venite de prin alte părți, scumpe și desfășurate într-o casă de cultură îmbătrânită ca o primadonă căreia i-a trecut veacul, cu o piață publică ce arată ca un mausoleu, cu Șipotele pe post de budă publică, insalubră și urât mirositoare… Dacă nu mi-ar fi înfipte aici rădăcinile, m-aș muta la Slatina. Aș merita să trăiesc și altfel. Nu pot s-o fac. Mi-s rădăcinile prea adânci. Probabil pe asta mizează și autoritățile: fac megalopolis aici, ca să-și întindă pecinginea nepăsării. Prof. OLTEA PRELUCA, Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: