Au plecat cu cortul, dar nu și-au luat cu ei și borcanul cu bani…

 

Mugurel S., de 26 de ani, din satul Hancea, comuna Verești, a reclamat la poliție că persoane necunoscute au pătruns fără drept, pe ușa de acces în locuința sa și au sustras dintr-un borcan de sticlă, de sub un dulap, o sumă de bani. În urma sesizării, echipa operativă s-a deplasat la fața locului, constatând faptul că reclamantul locuiește împreună cu soția lui, cei doi copii și părinții săi într-un imobil din satul Hancea, comuna Verești, în zona denumită ,,Șatră”. La data de 18.07.2013, Mugurel S., împreună cu toată familia, a plecat de la domiciliu cu cortul, pe raza satului Ruși – Mănăstioara, comuna Udești și a asigurat ușa de acces în locuință cu un lacăt. Pe 27.08. a.c., în jurul orei 10, a fost anunțat pe telefonul mobil că geamul de la ușa de acces a locuinței este spart, iar ușa – larg deschisă. Ajungând acasă, Mugurel S. a intrat în sufragerie și a căutat sub dulap borcanul de sticlă unde avea o suma de circa 1.000 lei. Ia banii de unde nu-s!… Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și a recuperării prejudiciului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: