Decesul regelui Cioabă ca hârtia de turnesol

Nu poți sta pe margine când vezi grozăvia de sub ochii tăi: spectacolul cinic și grotesc al etalării atâtor bijuterii masive de aur, a coroanelor și a sceptrelor asemeni împăraților bizantini, a palatelor aurite prin interior și exterior, fără ca televiziunile să ne divulge sursa uriașelor venituri.

 

Deși cu numai câteva zile în urmă aceleași televiziuni prezentau mulțimi de „supuși” cerșind/furând pe străzi, de la Stockholm la Marrakech și de la Gibraltar la Constanța sau făcând bani buni din șterpelirea capacelor de canal, a cablurilor electrice pe o bună parte a continentului. Între lege și poftă Pe deasupra, e de neînțeles și neacceptat pasivitatea justițiarilor când este vorba de respectarea legilor: în niciuna dintre ele nu se află titluri de regi, împărați, prinți și prințese, naționali, internaționali și universali, cu care să se împopoțoneze cineva, obținute pe seama unei etnii menținute mai departe în stare de dependență de stat. Toată lumea știe că aceste titluri își au rostul lor, același de câteva milenii, iar acum și le însușește etnia romă cu complicitatea factorului politic. Concomitent, o societate întreagă, cu un stat cică de drept, o Uniune Europeană, atâția comisari preaputernici ridică brațele la cer în semn de neputință în a rezolva situația acestei etnii. Moartea autointitulatului rege Cioabă, autointitulat care a atras după sine și alți autointitulați, chiar întemeierea unei autointitulate dinastii, dă la iveală dedesubturi legate de manipularea politică și mituirea respectivei etnii, ca și a tuturor sărăcenilor de la orașe și sate, în scopul fraudării alegerilor, dar asta este doar consecința unui șir lung de compromisuri mizerabile ale puternicilor dintotdeauna. Însă cunoașterea și acceptarea acestei situații de către Guvernul României, de către Parlament și Justiție, inclusiv de către președinție, n-ar trebui să mai fie tolerată. De unde atâta bănet? Firește, îi deplângem și îi iertăm pe cei ce se grăbesc spre lumea de dincolo, în mod egal pe toți, dar sunt adevăruri care nu mai pot fi ocolite. În spațiul public se vorbește de „exploatarea omului de către om”, concept marxist devenit astăzi „taxa de protecție”, cuvenită ba bulibașei, ba „regelui”, ba „împăratului”, ba unora care operează în numele acestora sau al altora. Ei bine, din aceeași presă se vede că taxa de protecție a ajuns să fie „înțeleasă” de justițiari în cazul etniei rome. De ce aducem în discuție taxa de protecție? Cu un an în urmă, printr-o întâmplare nefericită, am asistat fără să vreau la o ceartă țigănească în plin centrul aglomerat al Parisului: o gașcă de romi bine hrăniți îi brusca pe copii și pe mamele lor care cerșeau, dar nu pentru că era rușinos, pentru că făceau țara și etnia de ocară, ci din pricină că nu ar fi dat „mandea lu’ tetea” (taxa de bulibașă), cam 10 procente din ce „câștigau”, am înțeles. Asta însemna că zeciuiala încă funcționa? Nu știu nici azi cu nume și prenume în favoarea cui, dar uitându-mă la palatele de marmură și cu multe turnulețe, cu porți ferecate și telecomandate, cu Porsche, Ferrari… în curte am înțeles. Politica asta se satisface doar pe sine De ani buni urmăresc cu asiduitate spectacolul căutării de soluții pentru problematica socială a romilor, cea mai importantă fiind ajutoarele guvernamentale sau ale UE. Până acum s-au irosit sume uriașe la nivel european, dar fără rezultate notorii. Fie programele și proiectele au fost delapidate, drenate prin corupție, fie au fost proaste, fie ambele. N-aș fi amintit de respectiva taxă, dacă banii aceștia ar fi fost încasați cumva legal, contabilizați corect, iar apoi, de către așa-zișii regi și împărați „rromani”, ar fi fost folosiți, nu doar de imagine, pentru educația copiilor și eradicarea analfabetismului, fără de care populația romă nu va vedea veci-pururi emanciparea, nici în România, nici în Europa, nici în altă parte. Hârtia de turnesol O situație anormală este aceea din mass-media: nu poți deschide televizorul să nu se vorbească de regele Cioabă și alte capete „încoronate”, de averea lor inestimabilă, de urmașii lor la tron, de curtea regală de nu știu unde și a nu știu cui, de prinți și prințese cu coliere, coronițe, papuci de aur, ceea ce a creat în rândurile populației o adâncă frustrare. Pe vremuri, averea, titlurile și traiul luxos erau ca urmare a unei înalte calificări, a unei meserii bănoase sau a talentului, uneori a moștenirii, arareori a norocului. Tocmai ca hârtia de turnesol, decesul lui Florin Tănase Cioabă ne arată stadiul precar al politicii și societății românești în care valorile universale ale umanității nu sunt ținute la prea mare cinste.