Pentru beneficiarii suceveni ai primelor la ovine și caprine

Adeverințe de creditare

Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură Suceava eliberează adeverințe pentru beneficiarii plăților naționale directe complementare în sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine.
 

Conform oficialilor APIA, adeverințe pot cere agricultorii care intenționează să contracteze credite pentru finanțarea activităților curente, de la băncile cu care această instituție are încheiate convenții. Astfel, la solicitarea scrisă a celor interesați, APIA va completa și înmâna câte o adeverință din care rezultă că potențialul beneficiar al creditului a depus, în 2013, cerere de plată pentru plățile naționale directe complementare în sectorul zootehnic, precum și faptul că, la solicitant, a fost efectuat controlul administrativ asupra corectitudinii declarației prin care se apelează la sprijinul financiar al statului. De asemenea, documentul va conține precizări asupra numărului de ovine și/sau caprine din exploatație, eligibile pentru prima pe cap de animal. Totodată, în adeverință se va menționa că, la momentul eliberării actului, beneficiarul nu face obiectul excluderii de la plată, precum și faptul că sunt îndeplinite condițiile generale pentru acordarea sumelor la care este îndreptățit, conform legislației în vigoare. Cuantumul de plată înscris în adeverință este de 30 de lei pe cap de animal. Banca va respecta nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăților directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăși ROBOR + 4%, iar comisioanele aferente vor fi în limita de 1%.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: