Reguli simple pentru a nu muri la scăldat

> Pompierii atrag atenția asupra pericolului de înec din această perioadă caniculară
 

Tragedie la Mihoveni, pe 11 august a.c., când doi tineri localnici, Narcis Iuga, de 20 de ani, și Irinel Nichitean, de 19 ani, s-au înecat în râul Suceava, după ce intraseră să se scalde. Primul locuia cu bunicii, părinții săi fiind plecați la muncă în străinătate. Cei doi erau în viața de zi cu zi de nedespărțit, cunoscuții obișnuind să spună despre ei că sunt frați de cruce. Destinul a vrut ca ei să nu se separe nici în moarte. Tinerii au ajuns pe malul râului Suceava, în aval de podul în construcție al șoselei de centură, cu un motoscuter. Au lăsat hainele pe mal și au intrat în apă, prin zona unui vad de trecere. Câțiva pescari care se aflau în zonă i-au văzut cum intră în apă și încep să înoate împreună. Nu au trecut, însă, nici 10 minute și ceea ce le părea celor de pe mal a fi mai mult o joacă năbădăioasă la scăldat avea deja atingerea implacabilă a aripii grele a morții. Cei doi dădeau frenetic din mâini, se duceau succesiv la fund, cel mai probabil unul fiind în pericol, iar celălalt încercând să-l ajute. Până să-și dea seama pescarii despre ce și cum, Irinel și Narcis au fost înghițiți, ca și cum n-ar fi fost, de râul care avea să le fie mormânt. Trei scafandri ai Detașamentului de pompieri Suceava le-au recuperat, după două ore de căutări, trupurile neînsuflețite. „Având în vedere temperaturile ridicate înregistrate în ultima perioadă, numărul persoanelor care își petrec timpul liber în apropierea cursurilor de apă, bălților și lacurilor este în continuă creștere. Deoarece, în mai puțin de o săptămână, ne-am confruntat cu cinci cazuri de înec, prin intermediul dumneavoastră (al presei – n.n.), readucem la cunoștința populației câteva reguli ce trebuie respectate la scăldat, cu scopul de a evita tragedii. În primul rând, scăldatul trebuie făcut doar în locuri special amenajate. Este bine să nu vă aventurați să vă scăldați dacă nu înotați bine ori nu aveți deprinderile necesare. Evitați înotul solitar, fără a avea alte persoane prin apropiere. Într-un râu puteți nimeri în curenți repezi de apă, cu vârtejuri, albia poate fi nămoloasă, cu plante sau pietre. De asemenea, este interzis să înotați în stare de ebrietate sau pe timp de noapte și e de preferat să evitați folosirea saltelelor cu aer, a camerelor de cauciuc sau a scândurilor. Pentru că tragediile cele mai mari sunt atunci când copiii se îneacă, părinții trebuie să supravegheze în permanență comportamentul micuților lângă și în apă. Să nu-i lase nicio clipă singuri. Nu în ultimul rând, recomandăm să evitați scăldatul în zone în care, anterior, știți că s-au mai produs incidente.  Ținând cont de faptul că majoritatea arealurilor nu sunt amenajate și marcate corespunzător, pericolul de înec și accidente este iminent. În acest sens, recomandăm consiliilor locale să amplaseze semne de atenționare (pancarte) cât mai vizibile, inscripționate cu mesajul „Pericol de înec!” de-a lungul cursului de apă de pe raza localității, unde sunt locuri de scăldat” se arată într-un comunicat al ISU „Bucovina” Suceava. Reamintim că în râul Suceava, tot în zona Mihoveni, s-a înecat duminica trecută un tânăr în vârstă de 31 de ani, Mihai Dumitru Pascaru, din comuna Dărmănești. Constantin Cernauțean, în vârstă de 53 de ani, din municipiul Suceava, aflat, conform martorilor, în stare de ebrietate, se adaugă seriei înecaților, după ce a încercat în aceeași zi să traverseze înot lacul de acumulare de la Lipoveni. Săptămâna trecută, pe râul Suceava, în zona barajului din apropierea stației de epurare a municipiului Suceava, Tiberiu Stanciuc, de 21 de ani, a fost scos din apă de un prieten, după ce nu a mai avut putere să se mențină la suprafață. Resuscitat, apoi dus de urgență la Spitalul Județean Suceava, a decedat a doua zi, în Secția de Reanimare a Spitalului Județean.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI