Instanța, una și aceeași, dar soluție diferită în câteva luni

Mandat de arestare în 2012, consemnare la domiciliu în 2013

 

Tribunalul Suceava a dispus ieri, prin încheiere de ședință, obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu o perioadă de 27 de zile pentru Loredan Solovan, de 40 de ani, din municipiul Suceava, împotriva căruia aceeași instanță emitea, în lipsă, în data de 13.11.2012, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzația loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Inculpatul era dat în urmărire generală prin dispoziția IGPR din 14.11.2012, fiind semnalat și pe plan internațional. La data de 25.06.2013, cel în cauză a fost depistat și arestat în Grecia. Reamintim că Loredan a fost extrădat din Grecia în 31.07.2013, el fiind preluat de polițiștii Serviciului Investigații Criminale, escortat și prezentat Tribunalului Suceava, care a confirmat mandatul de arestare preventivă. Pe 1 ianuarie 2012, două tinere și un anume Marian Boldeanu, din municipiul Suceava, au petrecut acasă la Solovan întorcătura Revelionului. Boldeanu și Solovan erau prieteni din copilărie. Boldeanu a fost bătut a doua zi de prietenul său dintr-un motiv sau altul, a plecat în Franța, iar, în dimineața zilei de 17 ianuarie, a intrat în comă și ulterior a decedat. Legiștii au stabilit după necropsie că moartea lui Boldeanu a survenit agresiunii care s-a petrecut la începutul anului 2012, în apartamentul lui Solovan.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: