Membru al unei grupări de traficanți complementare celei a lui Ilie Popovici

„Fărmatu”, arestat în lipsă de Tribunalul Suceava

Cristian Apăvăloaie, zis „Fărmatu”, de 38 de ani, din Suceava, care s-ar ascunde undeva prin Europa, a fost arestat, ieri, în lipsă, de Tribunalul Suceava (în sensul că instanța a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă, chiar dacă nu s-a aflat în sală), pentru 30 de zile, admițând astfel propunerea DIICOT Suceava, care îl acuză de „efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”.
 

Precizăm că „Fărmatu” făcea parte dintr-o grupare de dealeri de droguri oarecum complementare celei conduse de Ilie Popovici și destructurată prin arestările de săptămâna trecută operate de instanță, la propunerea procurorilor suceveni. Potrivit acestora, inculpatul a acționat de fapt pe post de curea de transmisie între liderul grupului, Ioan Popovici, zis „Ionel”, de 35 de ani, fratele lui Ilie Popovici, și Lucian Aluncărițe, zis „Crețu”, de 20 de ani, ambii arestați în lotul Ilie Popovici. „Fărmatu” s-a deplasat, de regulă zilnic, arată procurorii în referatul înaintat instanței, la apartamentul unde locuia cu chirie „Crețu”, pentru a-l aproviziona cu diferite cantități de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, după ce, în prealabil, se interesa despre cantitatea de produse psihoactive vândută, banii obținuți în urma vânzării acestor produse, cantitatea rămasă sau alte detalii în legătură cu tranzacțiile efectuate, cum ar fi datorii ale clienților sau diferite obiecte amanetate de aceștia în schimbul plicurilor cu produsele susceptibile a avea efecte psihoactive. Când „Crețu” rămânea fără marfă, îl contacta pe „Fărmatu” și îi cerea să vină să îi aducă cantitatea dorită de produse psihoactive ori, când acesta era indisponibil, mergea el personal la domiciliul prietenei celui din urmă și lua de la ea cantitatea de marfă de care avea nevoie, cantitate pe care doar o depozita la aceasta, primind-o spre distribuire de la liderul grupului, Ioan Popovici, zis „Ionel”. Așadar, pe raza municipiului Suceava, două rețele distincte de traficanți de droguri, care coabitau pașnic, fiecare dintre ele fiind coordonate de frații Ilie Popovici și Ioan Popovici și care interacționau în momentele dificile uneia sau alteia. Membrii lor se împrumutau reciproc cu droguri, atunci când rămâneau neaprovizionați și erau în pericol să-și piardă clienții sau făceau schimb de persoane de încredere, atunci când se mai dezerta de pe frontul spinos al afacerii. De altfel, „Fărmatu”, împătimit de păcănele, a fugit, temându-se de Ioan Popovici, la care cumulase în timp o datorie foarte mare. Apăvăloaie Cristian va fi dat în urmărire generală pe plan național, iar apoi internațională, spun surse judiciare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: