Proba scrisă la concursul de titularizare 2013

Securitate maximă și „subiecte nasoale”

La proba scrisă a concursului de titularizare, desfășurat la Suceava în două centre de examen, nu s-au prezentat 69 de candidați din cei 873 înscriși, 23 retrăgându-se în timpul probei, după ce și-au dat seama că nu știu subiectele.
 

„Nu au existat situații deosebite” a precizat Inspectoratul Școlar Suceava prin vocea purtătoarei de cuvânt, prof. Laura Hacman. Cu alte cuvinte, nimeni nu a încercat să copieze, fiindcă anul acesta a fost securitate maximă la acest examen, nu numai prin supravegherea video, ci și prin instrucțiunile stricte date personalului de pază. La centrul de examen de la Colegiul Tehnic „Petru Mușat”, nicio persoană din afară, inclusiv reprezentanții presei, nu a avut acces în curte până la ora 14, când concursul a fost declarat oficial închis. Spre deosebire de alți ani, când mulți candidați ieșeau din săli încă de pe la ora 13, anul acesta, primii candidați – care s-au nimerit a fi unii de la educație fizică – au ieșit pe la 13,30. Ei s-au adunat în stația de autobuz, unde s-au consultat unii cu alții și au răsfoit cartea pentru a vedea dacă au scris bine. „Subiectele au fost nasoale”, „am scris ceva dar nu cât trebuia”, „doar știam asta, dar am scris aiurea” spuneau profesorii de sport. Ei s-au confruntat, la primul subiect, cotat cu 45 de puncte, cu „principiul accesibilității”, iar la al doilea au avut de elaborat un complex pentru dezvoltarea fizica armonioasă, format din opt exerciții, executate la banca de gimnastică. La sesiunea 2013 a concursului de ocupare a posturilor didactice, a catedrelor vacante sau rezervate în învățământul preuniversitar, a fost extrasă varianta numărul 2 de subiecte, la cele aproape 50 de discipline de concurs. Reamintim că din cei 873 de candidați înscriși la titularizare, 122 sunt învățători, 110 sunt la disciplina limba și literatura română, 96 la educație fizică, 83 la educatoare, 76 la limba engleză, 37 la matematică, 33 la psihopedagogie specială. Doar 133 dintre ei pot accede pe un post care le va permite angajarea pe perioadă nedeterminată, dacă obțin minimum 7 și dacă au noroc să fie post la școala dorită. Lucrările candidaților au fost trimise în cele în 11 centre regionale de evaluare, iar rezultatele vor fi afișate luni, 5 august. Contestațiile vor fi depuse la sediul IȘJ în zilele de 5 și 6 august, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 8 august, pe 9 august fiind programată, în ședință publică, etapa I de repartizare a candidaților pe posturile vacante cu o viabilitate mai mare de 4 ani. Pe 14 august 2013 va începe etapa a II-a de repartizare, pentru angajare pe perioadă determinată, iar pe 30 august 2013 vor fi emise și comunicate deciziile de repartizare pe post.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: