Euro mai aproape de 4,40 lei

Tendința de apreciere a monedei unice s-a reflectat ieri prin creșterea ușoară a leului față de principalele valute, excepție făcând dolarul.
 

Menținerea programului de relaxare cantitativă a Rezervei Federale americane, pentru cel puțin încă două luni, a înmulțit plasamentele în monedele mai riscante, precum euro sau cele de la marginea sa, prin urmare cursul monedei unice cobora ieri de la 4,4235 la 4,4209 lei, în cea de-a patra ședință consecutivă. Volumele de transfer au fost modeste, astfel că tranzacțiile s-au realizat într-un culoar îngust, 4,4160 – 4,4230 lei. La ora 14, cotațiile erau de 4,4150 – 4,4180 lei. Cursul dolarului american a crescut ușor, de la 3,3542 la 3,3571 lei, fiind influențat de cotațiile de pe piețele internaționale din momentul stabilirii mediei de către BNR. Francul elvețian a scăzut de la 3,5774 la 3,5726 lei. În piața la termen de la Sibiu, prețurile futures ale euro cu scadența septembrie coborau ușor, la 4,4494 – 4,4497 lei, investitorii așteptându-se la întărirea leului în această săptămână. Monedele din regiune aveau o evoluție față de euro asemănătoare cu cea a leului, tendința fiind tot una de apreciere comparativ cu evoluția de luni. Moneda poloneză se tranzacționa la 4,21 – 4,227 zloți, iar cea maghiară la 294 – 295,3 forinți. Perechea euro/dolar, care a urcat luni seară la maximul ultimei luni, de 1,3218 dolari, fluctua ieri pe piețele internaționale între 1,3163 și 1,3208 dolari. Aprecierea euro a fost influențată, pe lângă declarațiile de săptămâna trecută ale președintelui Fed, de datele economice venite din SUA, unde vânzările de locuințe vechi au scăzut, dar și de faptul că președintele Portugaliei a refuzat declanșarea procedurilor pentru alegerile parlamentare anticipate. La Sibiu, euro se tranzacționa pe septembrie la 1,3170 – 1,3203 dolari, iar uncia de aur cu scadența luna viitoare la 1.328 – 1.333,7 dolari.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: