Copii cu nevoi speciale ajutați de voluntari

Timp de două săptămâni, la Clubul oamenilor de afaceri din Fălticeni, Asociația ”Euroșansa for Life”, în parteneriat cu Grădinița Specială Fălticeni, a organizat „Atelierele de vară”.
 

Acțiunea face parte din calendarul de activități al proiectului educațional umanitar “Șansa de a dărui” și s-a desfășurat în perioada 8-20 iulie, având ca beneficiari 25 de copii (preșcolari care frecventează cursurile Grădiniței Speciale, copii care au frecventat cursurile acestei grădinițe, iar în prezent sunt elevi la școlile din localitate și alți elevi din școlile fălticenene). „Scopul acestei acțiuni este de a-i atrage pe copii în activități care să le permită o dezvoltare armonioasă, având șansa să-și petreacă timpul în mod plăcut, dar și util, lăsând deoparte calculatorul și televizorul” ne-a spus prof. Mihaela Sandu, coordonatoarea proiectului. Activitatea de la cele patru ateliere – Comunicare, Sport, Muzică și Artă decorativă – a fost coordonată de cadre didactice voluntare, membre ale asociației ”Euroșansa for Life”. Prezenți la această acțiune au fost și elevi voluntari ai asociației, care i-au ajutat pe copii să folosească diferite tehnici pentru a realiza lucrări frumoase din materialele puse la dispoziție de asociație. Aceste obiecte decorative, confecționate în cadrul atelierelor, vor fi etalate într-o expoziție cu vânzare organizată cu ocazia Zilelor Municipiului Fălticeni, pe aleea pietonală. Fondurile colectate vor fi direcționate copiilor aflați în dificultate, în scopul organizării unei excursii în județul Suceava. „În acest mod vrem să le arătăm copiilor că munca le este răsplătită. La sfârșitul celor două săptămâni de muncă, lansăm o invitație tuturor celor cu inimă mare, celor care doresc să achiziționeze obiecte realizate în cadrul atelierelor noastre. În ziua de 20 iulie, vom avea un stand pe aleea pietonală, unde micii artiști își vor prezenta lucrările, rod al muncii lor. Merită să îi încurajăm, să îi sprijinim, deci să le fim alături. Mulțumesc pe această cale celor care au făcut parte din echipa «Euroșansa For Life», conducerii Clubului Oamenilor de Afaceri, care a găzduit această acțiune, invitatului special Eusebiu Gafița, care ne-a încântat, emoționat și invitat la joc, părinților și copiilor care timp de două săptămâni au muncit, s-au jucat, și-au făcut prieteni, și-au descoperit aptitudini și calități, și-au învins temerile și neîncrederea, dovedind că pot” a spus Mariana Sandu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: