„Întâlniri bucovinene”, la ediția XXIV

> Municipiul de sub Rarău va găzdui, în perioada 19-21 iulie a.c., Festivalul internațional de folclor ”Întâlniri bucovinene”
 

Campulung Moldovenesc

Potrivit primarului municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, „Întâlnirile bucovinene” ocupă un loc excepțional între festivalurile folclorice internaționale din Europa, devenind, între timp, cea mai mare manifestare europeană de acest gen, la care sunt prezentate folclorul și tradițiile Bucovinei prin participarea organizatorică a cinci țări în care trăiesc foști locuitori ai Bucovinei și urmașii acestora. “La spectacolele din România (Câmpulung Moldovenesc) de exemplu, urcă pe scenă în fiecare an peste 1.000 de artiști populari. Aflat la a 24-a ediție, acest festival constituie un factor important de influențare pozitivă a legăturilor dintre indivizi, dintre etnii, dar și dintre statele central și est-europene, și este în permanență deschis alăturării altor țări care au comunități etnice bucovinene. Organizat în cele cinci țări, Polonia, România, Slovacia, Ungaria și Ucraina, din luna mai și până în octombrie, festivalul motivează tânăra generație bucovineană să preia cu entuziasm și să continue tradiția festivalului, dar contribuie în mod substanțial și la creșterea interesului pentru Bucovina și România ca destinație turistică” a declarat edilul-șef câmpulungean. Începuturile acestui festival își au originea în anul 1986, când, în orășelul Jastrowie, care se află nu departe de municipiul Pila, s-a format un grup artistic de amatori „Jastrowiacy”, alcătuit din emigranți polonezi din Bucovina. Aceștia au organizat un eveniment cultural la Jastrowie în perioada 22-24 iunie 1990, sub denumirea de “Festival de folclor al polonezilor originari din Bucovina”. Atmosfera „Întâlnirilor bucovinenilor” și susținerea ei în Polonia, dar și în alte țări, mai întâi de toate în Bucovina istorică (România și Ucraina), au demonstrat că, în pofida timpului și a schimbărilor ce avuseseră loc în ultimii zeci de ani în Europa de Est, tradiția bucovineană, de toleranță și de bună înțelegere continua să-și găsească susținătorii ei. Prin urmare, organizatorii au ajuns la concluzia că festivalul trebuie să capete un caracter nou. Interesul bucovinenilor polonezi pentru polonezii români, ucraineni și pentru alți frați ai lor împrăștiați în lume a condus la necesitatea producerii unor schimbări în programul festivalului, care căpăta astfel un caracter internațional. Astfel s-a hotărât lărgirea participării la festival prin invitarea unor grupuri aparținând altor etnii bucovinene. Din anul 1992 s-a optat pentru denumirea Festivalul internațional de folclor „Întâlniri bucovinene”. Schimbarea denumirii festivalului a creat posibilitatea de a reînvia și de a prezenta, prin folclor, bogăția principală a Bucovinei: relațiile de bună vecinătate, la baza cărora, pe primul plan, au fost întotdeauna omul, și nu încurcatele sisteme politice, stima, înțelegerea și respectul între diferențele etnice, culturale și religioase. Drept rezultat, „Festival de folclor al polonezilor originari din Bucovina” s-a transformat într-un festival internațional, intrând astfel în istoria Bucovinei și a bucovinenilor împrăștiați prin toată lumea, ca sărbătoarea anuală a culturii populare bucovinene.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: