Nou purtător de cuvânt la Prefectura Suceava

Prefectura Suceava are un nou purtător de cuvânt, a anunțat, ieri, Instituția Prefectului, printr-un comunicat de presă.
 

Potrivit sursei citate, în relația cu mijlocele de informare în masă, Instituția Prefectului – județul Suceava este reprezentată de către prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, sau de împuternicitul acestuia, Ioan Cristian Șologon, director al Cancelariei Prefectului. Până acum, purtătorul de cuvânt a fost Mihaela Mihai, angajat în cadrul Prefecturii Suceava. Șologon este de la 1 februarie director al Cancelariei Prefectului. Cristian Șologon a ocupat în perioada 2009 – 2010 funcția de director al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Suceava. În perioada 2005 – 2009 a ocupat funcția de inspector în cadrul Serviciului de Consultanță Proiecte, Dezvoltare Locală și Rurală din Consiliul Județean. Șologon este absolvent al Facultății de Inginerie Electrică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava și are două masterate, unul în administrație publică și altul în management politic. Cristian Șologon este coordonatorul departamentelor de specialitate din cadrul Organizației Județene a PSD Suceava. El a mai ocupat și funcțiile de vicepreședinte al Organizației Municipale Suceava a PSD și vicepreședinte al Organizației Tineretul Social-Democrat Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: