Răsplată

Dacă luați la bani mărunți ediția de astăzi a ziarului nostru veți rămâne uimiți, dacă vă mai miră ceva, câte cazuri de conducere auto fără permis au depistat polițiștii în acest sfârșit de săptămână în județul nostru. Șapte „curajoși” s-au urcat la volan fără să posede permis de conducere, între care un puști de 15 ani și un „tânăr” de 61 de ani. Despre acesta din urmă te aștepți să aibă minte, chestie, evident, neconfirmată.
 

Dumitru TEODORESCU

Făcând o statistică „pe bănuite”, este de presupus că numărul celor ce-și permit să conducă un autoturism fără permis este mult mai mare și „răspândit” pe întreg parcursul întregii săptămâni. Astfel că nu vom ști niciodată, dacă nu ajung pe mâna poliției, câți „ucigași” potențiali circulă liber pe drumurile noastre publice, presupunând că aceștia nu au practic cunoștințele și îndemânările pe care le presupune conducerea unei mașini pe drumul public. Dar nu despre consecințe vrem să vorbim, ci despre „diavolul” care-i îndeamnă să se urce la volan în asemenea condiții. Încornoratul dibuiește probabil mințile goale ale acestor inconștienți și le populează cu tupeul care nu lipsește niciunde în țara aceasta. Căci mintea normală refuză să arunce mâna în foc, pentru că știe că mi-o ard. În cazul acestora, judecata nu funcționează deloc sau aproape deloc. Iar sancțiunea ar trebui să fie la fel de aspră pe cât de stupidă este decizia de a conduce mașina fără permis: ani de pușcărie și interdicția de a conduce vreodată un autoturism pe drumurile publice. Pentru că, dacă mă duce mintea să sfidez în asemenea hal legea, mă pot aștepta și la o asemenea „răsplată”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI