Pentru depozitul de deșeuri de la Moara, termenul este strâns

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că lucrările la cele două depozite ecologice de deșeuri din județ se desfășoară în continuare.
 

El a arătat că la șantierul gropii ecologice care se construiește în zona localității Moara sunt întârzieri la lucrările la stația de tratare a levigatului, care însă nu pun în pericol proiectul, și a cerut să se ia în calcul lucrul în două schimburi, mai ales pentru că „termenul este strâns”, solicitând totodată ca în perioada noiembrie-decembrie să fie elaborat manualul de operare pentru stația de la Moara. Nechifor a anunțat că dorește ca în ianuarie 2014 să înceapă procedurile pentru selectarea operatorului celor două depozite ecologice, pentru ca acesta să fie stabilit până la finalizarea lucrărilor. Președintele CJ Suceava a mai spus că la depozitul de deșeuri de la Pojorâta, unde s-au sistat lucrările din cauza unui depozit de muniție rămasă din război și care a fost depistat la amenajarea organizării de șantier, s-au încheiat lucrările de asanare. Nechifor a arătat că la această groapă ecologică nu vor fi întârzieri în ceea ce privește execuția. El a spus că vor începe săpăturile, iar în perioada următoare vor fi efectuate și barierele ecologice.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: