Lectură de poezie fără festivisme

 

La finele săptămânii trecute, am participat la o manifestare pe cât de nonconformistă, pe atât de plăcută. Pur și simplu, într-o sală a „Casei Prieteniei” din centrul Sucevei, doi poeți, unul cu ceva „vechime în muncă” – Dan Florin Prodan, iar celălalt (mă rog, cealaltă) încă fără vreun volum de versuri publicat („am timp”, a spus ea) Ana Maria-Lupașcu, au citit din operele proprii ( „Hârtie peruană și câteva frunze de coca” și, pur și simplu…”Poeme” ). Publicul – nu elitist, ci format din scriitori și artiști tineri, unii consacrați cât de cât, alții în curs de devenire, alții pur și simplu iubitori de poezie. Atmosferă destinsă, poeme de calitate, spun nu doar eu dar și ceilalți, aplauze nu de conjunctură și discuții pe ce s-a citit, fără a se face disecții critice care să desființeze cuvinte, metafore ori versuri. O să-mi permit să fac și o listă a participanților: Andreea Rüethel (din partea coorganizatorilor, adică Biroul Cultural al Infostelle din regiunea Schwaben), artiștii plastici Nicu Marcu și Sorin Bociu, scriitorii Matei Hutopilă și Victor Ovidiu Rusu, precum și, așa cum am mai scris, tinere speranțe literare și iubitori de poezie: Ioana Huțuleac, Anastasia și Maria Gavrilovici și Călin Mircea. Poate or mai fi fost și alții în fugă pe-acolo și nu am apucat să-i remarc, dar… nu asta este important ci faptul că într-o oră se poate asculta și trăi poezie, fără festivisme.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: