„Natură și spirit“ la Galeria de Artă ,,Ion Irimescu“ Suceava

Expoziția Eugen, Andra și Codrin Mircea este un punct de interes major pentru breasla zugravilor de subțire, dar și pentru iubitorii autentici de artă, precum și pentru cei care trec de obicei pragul Galeriei de Artă ,,Ion Irimescu“ Suceava.
 

Astfel, Andra Mircea, ne-a demonstrat, încă o dată, posibilitățile fotografiei de a comunica în sensibil realitatea transfigurată prin accesul la misterul frumuseții spațiu-lui imediat. Subtilitatea selecției motivelor impuse de o realitate mereu volatilă prin schimbările de lumină, raporturile sugestive dintre planurile imaginii, dramul de poezie și farmec al peisajelor rețin, toate, atenția și invită la reflecție. Caracterul sensibil al autoarei, inteligența ei de a conferi clipei substanța veșniciei ne fac să credem că avem a face cu un spirit romantic atras de clar-obscur, de trecerile rafinate de la primul plan la perspective de profunzime. Ansamblul imaginilor selectate impune o stare de reverie continuă, unde începutul și sfârșitul devin noțiuni relative. Expoziția privită ca un eveniment de familie, cu ocazia împlinirii vârstei de 65 de ani a pictorului Eugen Mircea, s-a transformat, prin calitatea dis-cursului plastic și anvergura culturală, într-un veritabil eveniment de amplitudine națională. În ceea ce-l privește pe Codrin Mircea, experiențele lui multiculturale confirmate prin anii de exercițiu practic și de proiecte artistice implementate inclusiv în domeniul designului interior și al modei, în Franța, dar și în Statele Unite sau Dubai, certifică o disponibilitate plurală în abordare, fără complexe, a spațiului vizual. Calitatea principală a lucrărilor sale rezidă în nevoia unui sincronism intercultural, unde spiritul tânăr se vede motivat să afle soluții cu un evident apetit modern și chiar postmodern. Lucrările lui de grafică valorifică un motiv desprins parcă din universul Egiptului antic, unde scrierea simbolică a formelor se bazează pe plasticitatea semnelor ce permit o lectură în cheie polisemantică. Ochiul zeului, de pildă, se constituie ca o sugestie a ochiului ce se motivează prin privirea milenară asupra a toate câte sunt. Ochiul veghează și face din el fereastra sufletului, o poartă către iniție-rea în misterele lumii. Ductul suplu și subtil, arcuirea rafinată a curbelor, punctele de culoare animă spiritul și invită la reflecție. Subtilitatea traseelor grafice, racordurile dintre angular și ovoidal asigură compozițional senzația unei mereu imprevizibile surprize optice. În totul, Codrin Mircea gândește atent ceea ce face și exprimă în regim polifonic realități plasate dincolo de vizibil. Experimentatul pictor și, îndeosebi, notoriul acuarelist Eugen Mircea rămâne în bună măsură consecvent cu lucrul în priza directă în vechile orașe-cetăți din spațiul medieval transilvan. Sighișoara, de pildă, revine în atenția artistului cu acuitatea necesității de a intra cu fiecare imagine în intimitatea fabuloasă a unor astfel de eclatante motive. Sensibilitatea îl face să-și asume subiectivitatea percepției, dar și obiectivitatea unor perpetue elogii în raport cu arhitecturile cuceritoare ale vechilor orașe-cetăți. Aninate pe stânci milenare, astfel de construcții au aerul și patina illo tempore a locurilor memorabile. Spontan în execuția grafică și cuceritor în expresia diafanității, Eugen Mircea este structural un spirit reflexiv, unde meditația se traduce în recuperări pe scară vastă a timpului ireversibil. Privit ca un veritabil memorialist, impresiile lui subiective se obiectivează în structura formelor și logica mereu personală a culorii. Pare un poet al murilor, unde timpul lasă urme pe răboj, scrie în transparența lichidă a materiei istorii paralele cu istoria evenimențială și transformă imaginea într-o lecție de frumusețe. Experiența, de-acum vastă, îi permite să stabilească centrele de interes optic și să asigure ansamblurilor coerența unui vis vesperal. Prezenta expoziție suscită interesul firesc al celor care știu că, după Jean L. Cosmovici, Mihai Cămăruț, Constantin Radinschi și Adrian Podoleanu, Eugen Mircea este singurul care a preluat cu adevărat responsabilitatea de a continua tradiția acuarelei ieșene, în același spirit remarcabil prin calitatea introspecției și a bucuriei de a dialoga în inefabil cu tranzitoriul…

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI