Curtea de Conturi a descoperit 657 de suceveni care au primit ilegal ajutoare la încălzire

> Dintre aceștia, 550 nu și-au declarat conturile bancare, un beneficiar având la bancă aproape 1 miliard de lei vechi
 

Primaria Suceava

Curtea de Conturi, aflată în verificări la Primăria municipiului reședință de județ, a sesizat că 657 de familii sau persoane singure au beneficiat în mod ilegal de sprijinul financiar guvernamental pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2011-2012. Primarul Ion Lungu a ținut să arate că Primăria nu are vreo vină în acest sens, întrucât ajutoarele în cauză sunt aprobate și acordate în conformitate cu declarația pe propria răspundere făcută de către solicitanți. „Primăria nu este în culpă. Sigur, Curtea de Conturi are acces și la alte date, situații, respectiv cele de la Direcția de Finanțe și unitățile bancare, de care noi nu dispunem”, a precizat Lungu. Astfel, conform Curții de Conturi, 550 dintre cei care au avut parte de compensarea cheltuielilor la încălzirea locuinței sunt posesori de conturi bancare mai mari de 3.000 de lei, unul dintre aceștia având la bancă nu mai puțin de 99.000 de lei! Alți 34 de suceveni nu și-au declarat autoturismele, 48 nu au trecut la dosar clădirile proprietate (altele decât cea în care locuiesc), iar alții au uitat de terenurile deținute în extravilan sau intravilan, contractele de mandat, veniturile din activitățile independente etc. „Ca atare vom avea de recuperat ajutoare de încălzire de la 657 de persoane. Fac un apel la cei care ar fi îndreptățiți să primească ajutoare la încălzire să dea declarații pe proprie răspundere corecte, în caz contrar, putând răspunde și penal, pentru fals și uz de fals”, a avertizat primarul Ion Lungu. În sezonul rece noiembrie 2011-martie 2012, ca activitate comună a celor patru compartimente ale Direcției de Asistență Socială, conform OUG nr. 70/2011, privind acordarea de ajutoare de încălzire a locuinței, au fost înregistrate, verificate și gestionate 7.019 de cereri. Este vorba despre 6.696 de solicitări din partea racordaților la sistemul centralizat de termoficare, dintre care 360 au fost respinse, cât și despre 323 de acordări și 45 de respingeri, în cazul sucevenilor care se încălzesc cu lemne, combustibili solizi și petrolieri. „Pentru 60 la sută dintre beneficiari au fost efectuate 3.736 de anchete, dintre care pentru 261 de familii s-a dispus recuperarea sumelor ca fiind încasate necuvenit”, se arăta într-o informare din februarie, anul acesta, semnată de Narcisa Marchitan, șeful Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: