„Zorianyi Doșci” („Ploaie de stele”)

> Antologie bilingvă a nuvelei ucrainene, în trei volume; îngrijitor de ediție și traducere de Mircea Lutic, Kiev, Editura ”Etnos” 2004, 2006, 2007

 

Ca profesor de limbă și literatură română de origine ucraineană, pensionar, având noroc și având trei volume, prin împrumut, de la Biblioteca municipală „Tudor Flondor” din Rădăuți, recitesc în ucraineană nuvele din aceste volume. Prilej cu care îmi reamintesc vremurile copilăriei școlare, când luam contact cu ele pentru prima oară, prin clasa a IV-a, la Școala Elementară din Măriței, când învățătorul de atunci, Daneliuc, mi-a insuflat dragostea pentru lectura suplimentară. Învățătorul se asemăna cu marele Sadoveanu și la fizic și la lectura textului. La acele ore de lectură în clasă se făcea o liniște desăvârșită. Eram foarte atenți și urmăream cu nesaț întâmplările descrise. De multe ori, învățătorul citea doar începutul, iar noi urma să citim continuarea ei acasă și să o povestim. Astfel, încet, încet, ne-a prins în mrejele lecturii suplimentare. Așa că, după aproape 60 de ani, mă întâlnesc și mă reîntâlnesc emoționat cu creații literare citite/studiate în copilărie. Apoi traducerea lecturilor copilăriei mele într-o limbă română de excepție nu numai că bucură cititorii, dar și creează și o surpriză estetică aparte. Mircea Lutic s-a născut pe 29 mai 1939, în Iordănești, lângă Storojineț. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Ucraina și din Republica Moldova. Trăiește la Cernăuți. A scris, mai ales, poezii. A lucrat mulți ani la ziarul românesc „Zorile Bucovinei” din Cernăuți, fiind secretar general de redacție. S-a lansat puternic în arta traducerii din literatura ucraineană, pentru care a primit Premiul Internațional „Ivan Franko”. Pentru strădaniile sale în domeniul literaturii și publicisticii, a fost decorat cu Ordinul Național al României „Serviciul credincios” în grad de ofițer și a primit Diploma de Onoare a Radei Supreme a Ucrainei. „Poezia sa e tradiționalistă de sorginte romantică, scrie balade și doine, țesute în pânză de basm și legendă” (Gr. Bostan). Iar în poezii cultivă parnasianismul și un manierism în cheie modernă. Prietenia sa cu poetul ucrainean Vitalii Kolodii, ca și cu Vasile Levițki și Zenaida Peniuk, au fost de mare ajutor în tălmăcirea scrierilor din ucraineană în română. În ce privește traducerile din ucraineană, i-a apărut un interviu foarte interesant luat de universitarul cernăuțean Lidia Kovaleț și publicat sub titlul „Eu trăiesc în două literaturi”, în revista scriitorilor ucraineni din România „Naș Holos” (Vocea noastră) din martie 2013. Iată principalele idei din acest interviu. La întrebarea cum ar trebui să fie traducătorul din ucraineană în română, M. Lutic afirmă că el trebuie să devină un aliat al autorului, să aibă talent și să fie la fel de conștiincios; în orice caz, să nu devină un traducător trădător, adăugând că, în ce-l privește, nu a ajuns așa ceva „deoarece spiritualitatea ucraineană și românească sunt foarte apropiate”. La întrebarea dacă au fost și probleme la traducerea acestor nuvele, M. Lutic răspunde că au fost, în sensul că au apărut diferențieri stilistice. Au fost probleme și de limbă. La „Povestea anilor trecuți” a tradus folosind versul alb. La asemenea scrieri, traducerea nu a fost simplă. Aceleași dificultăți s-au întâmpinat la scriitorii Ștefanyk și la Marko Ceremșyna. Ei reprezintă exemple unice din literatura universală. Trebuia, mai întâi, ca ei să fie rescriși într-o limbă ucraineană literară, apoi în românește. Apoi, în antologia „Ploaie de stele” a introdus nuvelele într-o ordine temporală, adică de la timpuri vechi la cele de azi. Dar din punct de vedere al reprezentării teritoriale, în antologie, sintetic sunt reprezentați scriitorii după regiuni, astfel: Ucraina Apuseană (care a dat nuvelistica cea miraculoasă), apoi 14 din regiunea Poltava, 11 bucovineni (între care sunt băștinași și veniți, pentru care Bucovina a devenit a doua patrie). La întrebarea de ce nu s-a apucat să traducă și poezia, M. Lutic răspunde că la traducerea poeziei trebuie să ai o experiență și cunoștințe religioase, ca atare trebuie să colaborezi cu Dumnezeu. Pe de altă parte, poezia e mai ușor de tradus decât proza. Poezia o poți traduce în tren, în parc, iar proza trebuie să o traduci stând la birou. Pentru M. Lutic, timpul optim pentru traducere este dimineața de la ora 5 la l0. Apoi, o bună traducere se poate face colaborând cu autorul operei. Traducând, a scris de mână, apoi a corectat de mai multe ori pe manuscris. O singură traducere a făcut-o prin intermediul limbii ruse. E vorba de cartea „Data Tutaschia”, a scriitorului gruzin Ciabua Amiredjebi. Această antologie poate fi considerată „florilegiu de autor”. În fața fiecărei nuvele traduse, traducătorul a așezat câte o pagină conținând date despre autor și scurte date biobibliografice. Cele trei volume au fost tipărite la Kiev, pe spezele statului ucrainean, cu un tiraj de 3000 de exemplare/volum, cu specificația „Proză pentru copii și tineret”. Fiecare volum cuprinde peste 400 de pagini, pe hârtie offset, coperți cartonate. Cartea I începe cu o prefață intitulată „Dezvoltarea nuvelisticii ucrainene”, semnată de prietenul și colaboratorul autorului, Vitalii Kolodii, traducătorul „Luceafărului” eminescian în ucraineană, care în încheierea prefeței notează: „Traducătorul în mod fericit a deschis încă o cale de apropiere a celor două popoare și acum îi invită și pe cei maturi, și pe cei tineri la citirea interesantă, încurajatoare și educativă”. Urmează fragmente din „Povestea anilor trecuți” cu subcapitolele „Despre întemeierea Kievului”, „Despre Oleg cel Înțelept”, „Despre lupta tânărului tăbăcar cu pecenegii” (toate trei traduceri în versuri libere), urmând 16 fabule în proză ale filosofului ucrainean iluminist Hryhori Skovoroda. Apoi Hryhori Kvitka – Osnovianenko, Pantelimon Kuliș, Marko Vovcioc, Iurii Fedkoyic (bucovinean), Ivan Neciyi Levyțkyi etc. și până la Stepan Tudor (prozator contemporan). Cartea a doua începe cu scriitorul contemporan galițian Andrei Holovko și cu o cunoscută povestire existentă cândva în manualele școlare ucrainene, numită „Basmaua roșie”. Urmează Hnat Hotkevyci, Hryhori Kosynka, Irina Vilde, Mychailo Stelmah etc., până la scriitori de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Volumul se încheie cu o postfață a scriitorului bucovinean contemporan Victor Kasiacenko, de fapt prietenul și colaboratorul traducătorului, cu titlul „Ploaie de stele”, un mesaj de credință, de iubire și de speranță. Concluzionând, Kasiacenko afirmă: „În condițiile concrete ale proximității teritoriale ucraineano-române, florilegiul de autor al lui Mircea Lutic va aduce un benefic și eficient serviciu atât cititorilor de limbă română, cât și celor de limbă ucraineană. Mai cu seamă alcătuitorul, așezând textele în chip cronologic, le-a însoțit cu note biobibliografice despre fiecare dintre autorii inserați. (…) Toate acestea ne dau temeiul să conchidem cu certitudine că cele trei volume ale antologiei «Ploaie de stele» constituie nu numai o apariție de real interes pentru iubitorii de literatură, ci și un foarte util îndreptar instructiv-educativ pentru elevi și pentru cadrele didactice din instituțiile de învățământ ale Ucrainei și României” (p. 453). Cartea a treia conține, spre deosebire de primele două, peste 500 de pagini. Sunt incluși scriitori contemporani de nuvelistică ucraineană, de la Evhen Huțalo și până la Maria Matios, având în încheiere un articol conclusiv cu titlul „Ploaia de aur”, scris de Nadia Babyci, candidat în științe filologice, profesor la Universitatea Națională „Iurii Fedkovyci” din Cernăuți. Care, în încheiere, afirmă: „Florilegiul auctorial semnat de Mircea Lutic – o adevărată ploaie de aur a prozei ucrainene – vine să înroureze atât țarina noastră scriitoricească, cât și ogorul generos al consumatorului de literatură, să completeze «pârgul» ales al cărții inspirate, să dobândească bibliotecile ucrainenilor și românilor (…)… fii bun [cititorule] de răsfoiește aceste trei volume ale antologiei de față cu titlul comun «Ploaie de stele» și te asigur că vei găsi în ele hrană nu numai pentru ochii minți, ci și pentru cei ai inimii”. Am adăuga, aici, încă 2-3 idei importante despre Mircea Lutic, ca om: este un om european, dar mai ales un om creștin. Scriitorul Mircea Lutic este un autentic bucovinean și creștin, care își iubește neamul și spiritualitatea omului/ oamenilor de alături. Poate și dumnealui, sau familia sa, a suferit privațiuni grele în epoca totalitarismului sovietic și poate mai suferă și acum. Dar își vede de menirea lui, aceea de scriitor și poet. El are un caracter omenos de a colabora cu cei de aceeași breaslă, cum sunt Kolodii și Kasiacenko care, împreună, contribuie la înălțarea valorilor spirituale ale ambelor popoare, reliefează tot ce a fost valoros și comun ambelor popoare. Dovada acestor năzuințe și fapte înălțătoare o constituie nu numai apariția acestui florilegiu, ci și evocarea în cuvinte foarte valoroase a contribuției marilor personalități de origine română și ucraineană în paginile cotidianului românesc „Zorile Bucovinei” de-a lungul anilor. Se cuvine să aducem prinos de recunoștință – prin acest articol – traducătorului, dar în primul rând poporului ucrainean care a dat o pleiadă de prozatori reprezentativi care ne încântă și reflectă istoria, eroismul în muncă, tradițiile și religia. Vă îmbrățișează călduros un om care vă iubește, domnule Lutic! Prof. VICHENTIE NICOLAICIUC P.S.: Cărțile prezentate mai sus pot fi împrumutate de la Biblioteca Bucovinei din Suceava, Biblioteca „Tudor Flondor” din Rădăuți, de la bibliotecile orășenești din Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Siret, care au fost înzestrate de însuși traducătorul Mircea Lutic.