Investiție la voia Transgaz

Șeful administrației județene sucevene, Cătălin Nechifor, a declarat ieri că este extrem de supărat că la Vatra Dornei nu a ajuns conducta magistrală de gaz natural, pentru ca centrala termică de cogenerare construită în acest oraș prin proiectul „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene”, finanțat printr-un credit garantat de Guvern, să fie funcțională.
 

El a arătat, într-o conferință de presă, că a făcut demersuri și la MFP în speranța că Transgaz va începe investiția care este prevăzută în hotărârea de guvern din 2010, când a preluat, gratuit, 101 kilometri de conductă magistrală în județul Suceava și pentru care s-a angajat că va finaliza lucrarea la conducta de la Câmpulung Moldovenesc la Vatra Dornei, pe o distanță de 33 kilometri. „Sper că cei de la Transgaz vor înțelege că această hotărâre de guvern nu a fost doar în interesul lor, nu a fost un cadou, să preia gratis peste 100 de kilometri de conductă magistrală și să nu facă cei 33 de kilometri pentru care s-au angajat” a spus președintele CJ Suceava. Prin proiectul „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene” au fost construite centrale termice de cogenerare și rețele de termoficare în municipiile Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuți și orașele Gura Humorului și Siret, dar și o rețea magistrală de gaze naturale pe o lungime de 102 kilometri. Pentru realizarea investițiilor în cadrul acestui proiect, Consiliul Județean Suceava a obținut un credit cu garanții guvernamentale în valoare de 86,3 milioane de euro, finanțatorul fiind Deutsche Bank A.G. Londra, cu care CJ Suceava a semnat un contract de împrumut ce prevede rambursarea creditului în 25 de ani. Deutsche Bank a cesionat în 2011 împrumutul acordat județului Suceava către Erste Group Bank.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI