Unde dai și unde…

Vara a adus și o cercetare INSCOP comandată de un cotidian central, cu rezultate și mai ales interpretări ce vizau cu precădere „toleranța” românilor. Și, înțelegem, nu toleranța ca atitudine sau (pre)dispoziție generală – deși s-a recurs la termeni de ghidaj vizând aspecte privind etnia, genul, vârsta etc. –, ci mai cu seamă cea față de un curent european (…pare-se presant pentru unii). Termeni puși în relație cu trebuința (ca majoritatea să fie tolerantă; dar fără reciprocitate din partea minorității) sau cu evaluarea de către respondenți a drepturilor ori a șanselor.

 

Pentru ca doar întrebarea… fundamentală să se refere la „tratament”. Adică: „Homosexualii/ lesbienele sunt tratați la fel ca și heterosexualii?” (!) Astfel ca prin resursele individuale de introspecție a realității sau chiar a imaginarului, „românii” să se chinuiască a răspunde, gândindu-se așadar unde, cum, când… să fie tratați aceia și acelea așa cum solicită întrebarea. Bref, dintr-o „listă de probleme”, a reieșit că cea a discriminării este fix pe ultimul loc (motiv ca „filonul tradiționalist și conservator” al societății să fie blând dojenit de interpreți); altfel zis, de această chestiune nici acolo nu-i doare! Dar e de precizat însă că în fruntea listei durerilor românești (despre care se înțelege că vor fi vorbit și etnicii, și femeile, și vârstnicii, și bolnavii, și…) sunt: 1. Lipsa locurilor de muncă; 2. Nivelul redus al veniturilor; 3. Problemele din sistemul de sănătate; 4. Problemele din sistemul de educație; 5. Creșterea prețurilor. Acestea. Nu altele. Iar dacă e să crape, de la astea crapă!