PSD Suceava 2020

Folkever – muzica și poezia anotimpului

> De la mioriticul dureros de dulce la expresia tinereții mele
 

Poate că se putea numi pe românește – Folchievăr –, poate se putea numi altfel. Singurul festival internațional de muzică folk și poezie din țară, care are ca scop, printre altele, promovarea Bucovinei cu valorile ei culturale cu tot, cu sunet și cuvânt. A luat naștere într-o gară. În gara unde se inaugura în anul 1986 – anul nașterii mele – linia ferată Siret – Adâncata (unea Bucovinele). Festivalul a apărut atunci când pe linia ferată nu mai cânta niciun tren de legătură, nu se mai auzeau pașii grăbiți ai navetiștilor, ai nepoțeilor însetați de bunici, dar acolo unde vibrația oamenilor cu locul și muzica făceau dintr-un gând al despărțirilor unul al regăsirilor. American dream-ul din esența Folkever-ului se poate traduce limpede ca fiind o metodă mai mult acustică decât scriptică, pentru a aduce aproape tineri, pentru a reînvia spiritul bucuriei în grup, pentru a rezona cu o mulțime, măcar o dată pe an. Nu ai nevoie de foarte multe, nu ai nevoie decât de suflet. Festivalul de sunet și cuvânt al Bucovinei Mari traduce în mare parte ideea reconstrucției spiritului uman, încercând în mică măsură răsturnarea criteriilor de valoare în defavoarea maselor. Principiul de promovare pe bază de selecție, aducerea în fața publicului a unor numere care împart genul în influențe muzicale și poetice, diversificarea meniului cultural-artistic. Toate. Toate sunt în favoarea celor care aleg să se descarce emoțional într-o zi cât pentru un an, în mod pozitiv și vizibil cu bucurie. Folkever a ajuns la ediția a cincea și reușește, an de an, să aducă laolaltă oameni. Să redescopere valorile trecute, să descopere tineri care promit ca genul să nu moară. Am ales ca la această ediție, la Siret și la Cernăuți, să ajungă artiști prin cântecul cărora să rămână vie amintirea unui festival care ușor, ușor, și-a făcut loc pe scena mare a evenimentelor cu impact socio-cultural crescut. În ordine aleatorie, la Folkever vor ajunge anul acesta Cristian Buică (pentru a ne spune cum e destinul când vine toamna), Vasile Mardare (care va povesti despre țiganca de la semafor), Mircea Rusu Band (care va pune punctul pe iarba verde de acasă), Dan Vană (care ne va spune că dacă am privi la tablou și nu la ramă, și lumea ar fi, poate, cum ar trebui), poetul George Stanca (el ne va spune povești cu iubire de femeie în toate felurile), Dinu Olărașu (el ne va readuce aminte când trenurile pleacă de la gară), Grup Folk Clasic (ne va spune ruga pentru fiul lor), Florentin Budea (care va îndemna fetele frumoase spre a le face mirese), Ovidiu Scridon (ne va arăta toate lucrurile bune dintr-o zi), trupa Icarus (ei ne vor purta prin vremuri cu haiduci și hangițe), Mihai Boicu (ne va desface în metafore și iubire), Cosmin Vaman (ne va spune cele mai frumoase cuvinte care au stat vreodată în sufletul său) și nu în cele din urmă invitatul din nordul Bucovinei, Serghei Lebedi. Una peste alta, un eveniment care nu se va reduce doar la muzică și poezie. Un spectacol al artelor, unde vom avea de la lansări de albume și volume de poezie, la expoziții de fotografie, grafică, pictură etc. Un show pentru toate vârstele și gusturile. Vă pot îndemna să nu ratați niciuna din cele trei zile de spectacol, 28, 29, 30 iunie, la Siret și la Cernăuți. IOAN MATEICIUC

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: