Cavaleri fără trăsuri: Florin-Iulian Foca și Alexandru Stan

Cel puțin atunci nu exista nimic mai important care să-i fascineze într-atât cum o făceau versurile la care trudiseră într-un fel sau altul. Așa lăsau să se înțeleagă. Doar trudă este creația, lucrul cu verbul, cu imaginea, cu amintirea, dominante când esența vieții devine tributară cu excelență poeziei și numai poeziei. Când stai și socotești că este vorba despre doi studenți care scriu poezie în anul de grație 2013, e cam greu să admiți că așa ceva e posibil. Romantismul, revolta, frazele meșteșugite în slujba adevărului și dreptății s-ar potrivi mai bine cu o stradă plină cu trăsuri și cavaleri. Acum parcurile sunt invadate de adolescenți copleșiți de tehnologie sau măcinați de gândul plecării în altă țară, unde banul să tragă la ban. Știe și copilul de o șchioapă că în România sărăcia trage la sărăcie. Orice ar fi fost, Florin Iulian Foca și Alexandru Stan își imaginaseră poate că în acea zi la Biblioteca ,,Tudor Flondor” sala va fi arhiplină, iar ei își vor citi poemele în ropote de aplauze. Așa ne imaginăm cu toții cei care tipărim câte un volum, fie el și neînsemnat. Orgoliul autorului îmbrăcat în haina unei celebrități iluzorii e primul pas spre dezamăgire, când cel care scrie este tânăr și neîncercat de viață. Timpul te ajută să înțelegi că sărbătoarea cărții pe care ai dus-o la bun sfârșit e atât de încărcată de semnificații încât aproape că nu ai avea nevoie de lansări sau spectatori ocazionali. S-a scris deja că odată apărută cartea nu-ți mai aparține, își are drumul ei, independent de tine. Poate de aceea și cartea celor doi și-a croit cu discreție traiectoria, iar dialogul între cei prezenți a fost lipsit de formalisme, preceptele înguste fiind oricum rezervate în a invada un spațiu care se voia pur și încărcat de viața adevărată – cum numai tineri căutători în stele pot avea. La urma urmei, a fost o după-amiază pe care ar invidia-o orice autor consacrat. S-a vorbit despre drumul parcurs de la cuvântul ferecat în cerneală până la taina încredințată tipografiei. S-au acordat autografe. Este posibil ca în inima lui Alexandru Stan mâhnirea să fi fost profundă, iar Florin Iulian Foca să fi fost cuprins de zeci de întrebări amare pentru că e clar, douăzeci de spectatori pot părea fără valoare la prima vedere. Doar la prima vedere. Mulțimile se adună poate întotdeauna acolo unde se rostesc neadevăruri sau unde cei slabi tânjesc după echilibrul promis ori, cine știe, atunci când un secret electrizează masele pentru o cauză îndelung cântărită. Vremea le va rezerva cu siguranță celor doi aplauze îndelungi pentru îndrăzneala de a scrie poezie acum și aici, într-o lume fără cavaleri și trăsuri… Și orișice cititor de poezie trebuie să caute volumul ,,Cuvintele”. Sunt pagini care merită toată atenția noastră. Cărțile nu au nevoie de spectacole. Au nevoie de cititori.