PSD Suceava 2020

Nobilimea și progresul

Așezarea localității Dărmănești este favorizată de pantele domoale ale dealurilor, cu excepția văii pârâului Hatnuța și a râului Suceava, mai ales în zona gării CFR.
 

Documentele vremii pe care le-am cercetat pomenesc, an de an, generație de generație, despre numeroase fapte ale baronilor și boierilor locali în folosul comunităților locale. Așa că era firesc să analizăm și să prezentăm o altă față a celor avuți, stăpâni ai moșiilor, ai satelor, manufacturilor și ai unităților industriale ce au existat în zonă și de care, în parte, a beneficiat și marea majoritate a populației. Astfel, baronul Cărstea donează teren pentru biserică și cimitir în satul Dărmănești în anul 1783. Tot el a sprijinit și material realizarea respectivului locaș de cult, pentru credincioșii din satele Dărmănești și Mărițeia Mare, împreună cu baronul Capri din Măriței. Din cronica bisericii din satul Călinești Enache aflăm: „comunitatea… din satul Greațca… din protopopiatul Siretului al eparhiei Bucovinei a construit în anul 1877 o biserică proprie pe locul dăruit de proprietarul moșiei Nicolaiu de Cărstea”. Tot boierul s-a îngrijit de transportul și mutarea la noul său locaș a unei biserici vechi din lemn, donată de enoriașii din satul Frătăuții Vechi și cu sprijinul Mănăstirii Putna. De asemenea, boierul a avut grijă de înzestrarea bisericii cu o „catapeteasmă prelucrată din cea veche de la Bălcăuți, precum și cu lucrări liturgice necesare, parte cumpărate, parte dăruite de creștini evlavioși”. Cronica bisericii din satul Mărițeia Mare prezintă o legendă precum că: „Baronul Cărstea a avut numai o singură fiică cu numele de Maria, care a moștenit averea tatălui ei. După numele de Maria și moșia s-a numit Măriței”. Tot acest boier a sprijinit populația să se mute din zona de alunecare a terenului spre lunca Sucevei, în actualul loc al satului, permițând defrișarea unei părți însemnate a pădurii sale și folosirea lemnului la ridicarea locuințelor și anexelor gospodărești în schimbul muncii în agricultură. Din documentele bucovinene ale vremii aflăm că baronul Ivan Capri din Măriței cumpără un sfert din satul Iacobești, unde va construi un vestit conac care a dăinuit și în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, fiind, rând pe rând, hotel turistic, sediu SMA, dispensar zonal, azi în mare paragină. Acest boier și-a pierdut, în prima zi a celei de-a doua conflagrații mondiale, unicul fiu. În memoria ostașilor căzuți în război, ca și fiul său, a plătit și s-a zidit monumentul eroilor neamului în cimitirul satului Dănila pentru toți eroii din satele Dănila, Mărițeia Mică și Iacobești, inclusiv fiul baronului Capri, monument ce există și astăzi. Boierul Grigore, baronul Capri și Gavril von Pruncul vor colabora la înființarea pe moșia celui din urmă a fabricii de spirt în satul Mărițeia Mare, unitate de interes local pentru toți. Astfel, fabrica devenea cea mai reprezentativă unitate industrială din zonă, care avea în anul 1936 un capital investit de 5 milioane lei, valorificând materia primă din moșiile vecine, în special cartoful. În cadrul acestei unități, moșierul Pruncul a realizat și produse secundare de folos în zootehnie, atât pe domeniile moșierilor, cât și în gospodăriile cetățenilor din localitățile vecine. Iată numai câteva din fațetele activității economice, sociale și culturale ale baronilor și moșierilor ce s-au succedat în decursul vremurilor prin aceste meleaguri, care pot oferi o nouă imagine a lor. Dacă dorim să fim obiectivi, putem concluziona că printre marii boieri au fost și mari oameni luminați ai timpului, au lăsat ceva despre care e bine de pomenit. Măcar atât, dacă nu mai mult… Prof. VICTOR COZARIUC-COSSARIS

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: