Frumoasa

S-au bătut ca chiorii, urât, și au luat și amendă

 

Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Moara au fost sesizați marți, la ora 13.40, de Dănuț M., de 32 de ani, din comuna Moara, sat Frumoasa, că, în jurul orei 12.45, în timp ce se afla în fața unui magazin din localitatea de domiciliu, a fost acostat de Viorel M., de 55 de ani, localnic, care l-a agresat, lovindu-l cu o sticlă de bere. În urma verificărilor efectuate, aflăm de la poliție, a rezultat că, în jurul orei 12.20, Viorel se afla la o masă în curtea magazinului, unde bea bere. În curtea localului a intrat Dănuț, între cei doi izbucnind unele discuții în contradictoriu, în legătură cu împrumutul unei betoniere, pe care Dănuț nu i-ar fi înapoiat-o celuilalt. Între cei doi a avut loc o altercație, lovindu-se în primă fază, reciproc, cu pumnii. La un moment dat, Viorel a luat o sticlă de bere de pe masă, lovindu-l pe Dănuț. Viorel i-a aplicat mai multe lovituri lui Dănuț cu un ciob de sticlă, la nivelul toracelui, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Suceava. Imediat după agresiune, Dănuț s-a deplasat la medicul din comună, unde a fost pansat, iar după ce a sesizat la sediul poliției cele întâmplate a fost îndrumat să se deplaseze la U.P.U. din cadrul Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru consult de specialitate, ocazie cu care i s-a stabilit următorul diagnostic: „plăgi tăiate la nivelul scalpului, submandibular stâng și hemitorace stâng prin agresiune”. În urma consultului, medicul de gardă a precizat că lui Dănuț nu i-a fost pusă viața în pericol sau în primejdie. Drept care nu a rămas internat. La rândul său, informează aceeași poliție, Viorel nu prezenta urme vizibile de violență și nu a necesitat îngrijiri medicale. Părțile au fost îndrumate să se prezinte la S.M.L. Suceava în vederea eliberării certificatelor medico-legale. Totuși, în cauză, s-a întocmit dosar penal față de Viorel sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cauza urmând să fie soluționată procedural. Colac peste pupăză, cele două persoane implicate în scandal au fost sancționate contravențional conform Legii 61/1991, urmând ca în funcție de rezultatele medico-legale și poziția procesuală a victimelor să se dispună procedural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: