Călătorie de suflet în umbra ocrotitoare a Tricolorului

Cu binecuvântarea Măicuței Starețe, Stavrofora Irina Pântescu, am pornit către Sătmar și Maramureș spre a întoarce un gest frumos, frățesc și creștinesc.
 

Părintele Protopop de Satu Mare, Ioan Socolean, însoțit de familie și de alți slujitori ai Sfântului Altar, a venit în plină primăvară ca să sărbătorească împreună cu obștea Mănăstirii noastre pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, patronul Voronețului. Se cuvenea deci, ca la sărbătoarea Catedralei Ortodoxe de Satu Mare, ce se înalță zveltă spre cer, concurând marile catedrale ale Apusului, să fim și noi prezente. Așa încât, cu voie bună și dorință de revedere a unor oameni și locuri dragi, am pornit cu Maica Teofana dincolo de munți, care mai aveau, în zări, zăpezi târzii. Cum timpul ne mai îngăduia câteva clipe de bucurie împreună cu prietenii noștri dragi Maria și Mircea Lețiu, am ajuns la Mănăstirea Scărișoara nouă. Eu o mai văzusem cândva, cu cele mai multe flori care se pot pune într-o Biserică, și acum o regăseam mai bogată în frumuseți. Părintele Stareț Timotei Bel, arhimandrit dr., exarh al mănăstirilor din Satu Mare, și-a găsit o clipă rodnică sădind, de-a dreapta și de-a stânga unei poteci ce duce spre turnul de la intrare, mesteceni. Drepți, zvelți, ca niște lumânări albe, veghează ținutul acesta ce are ceva de tainică poveste. Și nu atât în ceea ce este modern, cât în ceea ce e vechi, valoros și durabil. În pădurea umbroasă de salcâmi, ascunse de pietre armonios zidite, se găsesc cișmele cu apă limpede și răcoroasă pentru mulții creștini osteniți ce sosesc la Hramul Mănăstirii în 24 iunie, odată cu sărbătoarea Sucevei. În biserică străjuiește iconostasul, bogat încrustat și cu icoane de o frumusețe cutremurătoare, Tricolorul. Era pentru prima dată când vedeam o asemenea îngemănare între românism și ortodoxie. Până am ajuns acolo, am tot văzut biserici greco-catolice, romano-catolice, reformate, protestante, case de rugăciuni ale baptiștilor. Și deodată ca să tresară inima de bucurie a frumuseții locului sfânt – catapeteasma cu Tricolor. Aveam s-o găsesc și-n alte locuri din partea aceasta de țară, dar impactul cel mai puternic s-a petrecut la Scărișoara nouă. Gazdă desăvârșită, Părintele Stareț Timotei ne-a arătat și alte realizări ale vrednicei obști de călugări. Dar pentru mine, după întâlnirea cu Tricolorul, a fost cea cu biblioteca. Aici am înțeles de ce a vrut să vadă biblioteca noastră de la Voroneț. Abia începută, cu rafturi moderne glisând pe șine, nu putea concura cu ce vedeam acolo – în nișe cu bolți generoase în jocuri de culori ale cărămizilor, rafturi, rafturi pline cu cărți. Nu știam la ce să privesc mai întâi: la mulțime, la varietate, la ingeniozitate, la dărnicia celor care le-au trimis atâtea cărți, noi și vechi, așteptând cititorii. Să sperăm că vor fi! A doua zi, la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, un șuvoi de creștini se îndrepta spre, deocamdată, subsolul Catedralei. P.S. Iustin Sigheteanu a fost întâmpinat de un sobor de preoți în veșminte strălucitoare, iar cântarea de bucurie Hristos a Înviat se ridica spre ceruri. Slujba a fost înălțătoare, dar și acolo, ca și în alte împrejurări, mie mi-a atras luarea-aminte ceva anume: pe soleea din fața Sfântului Altar, largă și frumos împodobită, se așezau ascultând sau mișcându-se grațios copilași de 3-4 anișori. După siguranța cu care se manifestau fără să aibă grija bunicilor sau a părinților care-i aduseseră la Biserică erau cei mai frumoși creștini ce așteptau Sfânta Împărtășanie. Privindu-i, mă gândeam că Ortodoxia noastră va dăinui în orice condiții, atât timp cât copiii, după cuvântul Mântuitorului -,,Lăsați copiii să vină la Mine” – vor fi veseli și cuminți în bisericile noastre. Agapa frățească a fost bogată și cu voie bună, mulți din cei prezenți, oficialități sau simpli comeseni ce ne văzuseră la emisiunile TV sau ne ascultaseră la noi acasă, se bucurau de prezența noastră acolo, iar chiriarhul locului binecuvânta această caldă frățietate între Mănăstirea Voroneț și cele ale Sătmarului. Dacă tot eram acolo, și trebuia să mai rămânem o noapte, datorită distanței și greutății drumului, am folosit acest răgaz din plin. Cu prietenii și cu Părintele Stareț Teofil Pop de la Moisei, am pornit spre Baia Mare, printre lanuri de căpșuni ce așteptau a fi culese. La Baia Mare se construiește o altă catedrală în al cărui subsol, de 1000 mp, încap 3000 de oameni. Pe laturile catapeteasmei de piatră străjuiește Tricolorul. M-a bucurat întâlnirea și aici cu simbolul românismului înfrățit cu credința strămoșească și am pornit mai departe. Era timpul să mi se împlinească o mai veche dorință, aceea de a vedea Sfânta Mănăstire Rohia. Eram încă sub impresia recitirii cărților scriitorului monah Nicolae, dar abia în chilia sa am înțeles câte cărți a mai scris și care nu au ajuns încă la noi. Nonagenarul Arhiepiscop Iustinian Chira al Maramureșului și Sătmarului ne-a primit cu căldura de care numai marii trăitori sunt în stare. A vrut să afle programul de slujire al Obștii noastre, și l-a prețuit ca înțelept și echilibrat. Pentru ziua în care ne aflam și pentru numele pe care-l port, și de botez și de călugărie, mi-a dăruit cărți rare ale Î.P.S. Sale, dar, mai ales, mi-a binecuvântat osteneala de om al cuvântului. La rândul meu, regretând ca n-am știut la plecarea de acasă că-l voi asculta vorbind, și nu i-am adus și eu o carte, a zâmbit îngăduitor, spunând: „Este poșta care ajunge și aici”. Cu bucurie i-am expediat două din cărțile despre Voroneț pe care l-a numit lapidar, dar ca un adânc cunoscător: „Voronețul este comoara neamului nostru”. Spe mâhnirea Părintelui Stareț dr. Macarie Montoga, n-am putut rămâne peste noapte acolo să participăm la slujba din subsolul noii construcții, unde nu este nici lumină electrică, nici semnal pentru telefonie mobilă. O catapeteasmă de piatră, ca la Bisericile Ortodoxe din Orient, niște lavițe pe laturi acoperite cu cergi maramureșene și o liniște de început de veac! Sunt convinsă că cine trăiește acolo o priveghere de toată noaptea o are ca bucurie duhovnicească pentru întreaga viață. Am aruncat o privire spre crucea de pe mormântul monahului Nicolaie și ne-am îndreptat spre coborâre printr-o pădure ce foșnea misterios când soarele era spre asfințit. Aproape de miezul nopții am intrat în casa prietenilor noștri, somnul nu venea să ne ceară vamă. Ziua fusese prea plină de bucurii duhovnicești. Știam că a doua zi trebuia să trecem munții și să revenim la Mănăstirea noastră. O călătorie pentru suflet și minte se petrecuse și eram datoare a mulțumi Bunului Dumnezeu pentru toate! Monahia ELENA SIMIONOVICI* Sfânta Mănăstire Voroneț *Laureată a ,,Teiului de Aur”

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: