Serviciu universal ?

Ce părere aveți: un serviciu universal n-ar trebui să fie garantat de stat? Poșta este un serviciu universal, dar, la noi, aceasta poate falimenta. Deși statul este cel ce asigură instanțele internaționale că serviciile pe care acestea le doresc universale funcționează și în România, Poșta noastră e pe cale să-și dea duhul. Un cârd de vulturi îi călăresc leșul, cam tot atâția câți i-au fost directori instalați politic, astăzi directori de firme de curierat, concurente ale Poștei. Și mândri nevoie mare, că asigură un serviciu universal! Atât de „universal”, încât o firmă de curierat aducea o piesă de televizor până la Vatra Dornei, de unde-i telefona beneficiarului de la Broșteni să vină să-și ia coletul, că, de nu, fie plătește încă 50 de lei ca să-i fie dusă la Broșteni, fie îl returnează.
 

Dumitru TEODORESCU

Până se va inventa drăcia care să transforme piesa aceea într-un impuls electric, care, pus pe internet, ajunge la destinatar și tot drăcia aceea îl transformă în piesa solicitată, mai va. Așa că cineva trebuie să preia coletul de la trimițător și să-l ducă la beneficiar, oriunde s-ar afla acesta pe teritoriul țării. Și, deocamdată, singura care acoperă cu oamenii săi – poștașii – întreg teritoriul țării este Poșta. La americani, poștașul este reprezentant al statului, al autorității sale în orice colț al imensului lor teritoriu. Cine a văzut tulburătorul film „Poștașul” și-a dat seama de semnificațiile posturii în care este pus omul poștei. La noi, poștașul este din ce în ce mai nenecesar. Dacă țara se regionalizează, este posibil să se propună reducerea numărului de poștași la câte regiuni vom avea… Belgia a obținut recent de la Comisia Europeană aprobarea unui împrumut anual de 300 milioane de euro pentru Poșta sa, pentru mai multe servicii publice, inclusiv pentru distribuirea de jurnale și periodice. Pentru distribuirea abonamentelor deci. La noi se plătesc comisioane mergând până la o treime din costul abonamentului, la care se adaugă o sumă de cam tot pe atâta plătită de abonat direct Poștei. Unul dintre directorii numiți politic propunea acum trei-patru ani să ni se pretindă un comision de 60 la sută (!!!) din costul abonamentelor. „Noi suntem români!”, vorba cântecului. Iată că și Belgia se adaugă țărilor civilizate care și-au asumat susținerea costului distribuției presei, considerat serviciu de interes economic general, ceea ce România, care ar putea obține și ea ajutorul în bani acordat belgienilor, nu vrea. Vrea doar să scape de Poștă. Ar fi formidabil dacă, așa cum și-a anunțat intenția, oficiul național poștal belgian ar cumpăra-o, retransformând-o din feuda unor șmecheri locali în serviciu universal.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: