Seniori rădăuțeni, călătorind prin țară…

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Speranța” (C.A.R.P.) din Rădăuți, condusă de câțiva ani de inimoasa și perseverenta economistă Ana Marcu, în afara organizării unor activități lunare cu caracter cultural și literar, organizează anual excursii prin țară, cu contribuția 50% a membrilor și 50% a CARP.

 

Dacă în toamna anului trecut CARP Rădăuți a organizat o excursie de pelerinaj pe la mănăstirile din Maramureș, în zilele de 25 și 26 mai a.c. a organizat o nouă excursie pe itinerarul Rădăuți – Roman – Bacău – Tg. Ocna – Mărășești – Buzău – Brașov – Sf. Gheorghe și retur, urmărind un scop educativ dublu: pelerinaj pe la principalele mănăstiri și biserici de pe acest traseu și de a vedea cu ochii și a se bucura de frumusețile naturale și de interes socio-cultural de pe traseul parcurs. Pensionarii călători, în număr de circa 40, s-au bucurat că au avut ocazia de a vedea și a se „mișca” pe un fabulos traseu creat de Dumnezeu – mai ales că eram în luna florilor – și de harnicul popor român în decursul timpurilor. În primul rând, excursia a avut, la început, un caracter de pelerinaj. Membrii CARP Rădăuți, pensionari de profesii diferite, au vrut să se închine pe la biserici creștin-ortodoxe, oprindu-se mai întâi, sâmbătă, pe 25 mai, la Catedrala Ortodoxă a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului din Roman. Aici au privit vastitatea spațiului așezării acestei catedrale și s-au bucurat sufletește, admirând arhitectura construcțiilor din imensa curte, a bisericii care a fost ctitorită de voievodul Roman I Mușat. Apoi, în Catedrală au asistat la slujba religioasă de dimineață, închinându-se și depunând pomelnice pentru cei dragi, vii sau morți. Aici, au aflat că la această catedrală s-a rugat și marele cărturar, devenit episcop al acestei arhiepiscopii, Dosoftei, în secolul al XVII-lea, întâiul poet din literatura română, autorul renumitei „Psaltiri în versuri”. De fapt, în preajma sosirii la Roman, subsemnatul, la microfonul autocarului, a evocat personalitatea lui Dosoftei, ca ierarh și ca autor al Psaltirii, transmițând informații foarte valoare despre el. Păcat că aici nu s-au găsit pliante despre catedrală și despre Dosoftei. Al doilea obiectiv vizitat a fost Mănăstirea Măgura Ocnei de la Tg. Ocna. Situată pe muntele dinspre sud-vest al orașului, pe creasta acestui munte împădurit, într-un peisaj de rai, biserica mănăstirii de maici, cu hramul Sfântul Gheorghe, este condusă cu pricepere și iscusință de arhimandritul Epifanie. Vizitând Bacăul, un oraș modern din punct de vedere edilitar și arhitectural, la început am făcut turul orașului. Mai apoi am vizitat Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”. Dar din cauza prezenței expoziției de minerale și pietre naturale geme (având cristale, bijuterii și pietre semiprețioase) toții muzeografii complexului erau preocupați de această expoziție, iar noi nu am avut ghizi. Nici complexul nu ne-a putut furniza pliante despre muzeu, deși plătisem bani buni pentru vizitare… Am avut în obiectiv să vizităm și Complexul-Muzeu Internațional de Artă „George Apostu”, pe care cu greu l-am găsit. Chiar întrebând pe diferiți inși de pe străzi unde s-ar găsi acest muzeu, am obținut un răspuns surpriză: nu știau! Ajunși cu chiu cu vai, am avut altă surpriză neplăcută: sâmbăta, muzeul era închis! Unde s-a mai pomenit un asemenea program la o instituție de cultură? Nici pliante nu am găsit… Mănăstirea Măgura-Ocnei, având hramul Buna Vestire, este atestată documentar din anul 1655. Ea a fost martoră multor evenimente din secolul al XVIII-lea, precum Revoluția de la 1821, apoi martoră a luptelor de la Coșna și Cireșoaia, când vajnicii ostași români având în minte și în suflete chemarea-jurământ „Pe aici nu se trece!” au ținut piepturile ca un zid de nepătruns în fața ofensivei austro-ungare, în august 1917. Întru eternizarea memoriei lor, în incinta mănăstirii a fost construit un monument muzeu, având o arhitectură de clopotniță impunătoare. Aici, turiștii rădăuțeni au poposit în seara zilei de sâmbătă, 25 spre 26 mai, luând o cină mănăstirească, prin amabilitatea monahiilor, apoi au asistat la slujba de vecernie. Tot aici au fost cazați în acea noapte, dormind „ca în sânul lui Avram”. Tot sâmbăta, înainte de a vizita mănăstirea, a fost vizitată Salina de la Tg. Ocna. Salina din acest oraș, ca dimensiune și ca valoare, este impresionantă față de Cacica noastră. Această salină se caracterizează prin: > Turiștii ajung la cota 284 m adâncime călătorind cu autobuzul sau microbuzul, proprietatea salinei; > Intrarea în galeria salinei este foarte largă. Mijlocul de transport te duce la biserica subterană „Sf. Varvara”, ocrotitoarea minerilor, circa 4-5 km. Această biserică a fost realizată în perioada 14 aprilie-3 decembrie 1992, în inima masivului de sare. Este prima biserică ortodoxă subterană în Europa. În fața altarului se află catapeteasma formată din 24 de icoane, având în centru icoanele Sf. Mucenițe Varvara și Sf. Parascheva, patroana întregii Moldove. Naosul are forma unei încăperi de catedrală, având în mijloc un frumos candelabru care atârnă dintr-un turn; > Salina, cu galerii spațioase, oferă condiții optime de relaxare și mișcare pe terenurile de minfotbal, baschet, tenis și, mai ales, pentru tratarea afecțiunilor respiratorii. Am văzut și ne-am recules în locașul sfânt al bisericii, respirând totodată, timp de 2-3 ceasuri, aerul salinei. A doua zi, de dimineață devreme, am plecat grăbiți spre următoarele obiective, străbătând încă un drum lung: Onești – Adjud – Mărășești – Focșani – Râmnicu-Sărat – Buzău. Am trecut prin aceste localități, din păcate, în viteză… De la Buzău, am urcat pe drumul anevoios prin Mărăcineni, Cislău și am ajuns la Vulcanii Noroioși cu multe poticniri, deoarece lipseau indicatoare precise. Am ajuns cu greu și la Pâclele Mici, pe care le-am vizitat orientându-ne cum am putut, deoarece lipseau ghizii. Dar era acolo un ins care încasa intrarea (destul de piperată), însă el nu avea interes de a spune ceva despre vulcani… (Constatăm iar că avem ce arăta turiștilor, dar ce folos dacă e atât de prost organizat!) Am urcat kilometri foarte grei, pe un drum catastrofal, până la localitatea Câlți, mai sus de Pătârlagele. Ajungem așadar cu mare greutate în creierii Munților Buzăului, la Câlți, pentru a vizita „Colecția Chihlimbarului”, ca secție a Muzeului din Buzău. Această colecție, în sfârșit, ne-a mai descrețit frunțile, însă drumul ne-a supărat rău de tot. Pe drum erau așezate, din loc în loc, pancarte mari pe care scria că drumul fusese reabilitat de Uniunea Europeană, prin 2008. Cum a fost reabilitat dacă are, din loc în loc, doar niște porțiuni asfaltate?! Chihlimbarul este o rășină fosilă din unele specii de pin (Pinus Succiniferia), având culoarea caracteristică galben ca mierea sau ca ceara; se topește la 300 grade Celsius. Ca varietăți sunt Succenitul, Romanitul (chihlimbarul din Carpații României). Chihlimbarul se găsește în puține țări din lume, România fiind una dintre ele. Înainte de a ajunge la Câlți, am văzut în dreapta drumului stânci de calcar golașe care, din cauza intemperiilor naturale, mereu se surpă. Însă, în aceste stânci, din loc în loc, se văd găuri sub forma unor uși, ce constituie intrări spre așezări rupestre. Pe vremuri, aici viețuiau monahi sihaștri, iar în aceste peșteri se găseau pepite de chihlimbar. Chihlimbarul a fost exploatat pe teritoriul României de azi încă de pe timpul romanilor. La început, se considera că este tămăduitor, apoi a ajuns valoros ca aurul. Astăzi se fac din el, prin prelucrare, bijuterii. Alături de colecție, în același edificiu, se află și un magazin de unde pot fi cumpărate diferite coliere sau brățări de chihlimbar. A urmat traseul de la Pătârlagele spre Măgura, unde se află vestita expoziție în aer liber a sculpturilor create de artiști în tabere anuale. Din păcate, a fost închisă încă în 1985. Aici sunt opere de artă, creând un complex denumit „Dacologie” executat dintr-o gresie galbenă. Expoziția a fost admirată, de noi, din autocar, în trecere. Apoi a urmat vestita localitate de munte Nehoiul, după care am rămas uimiți, într-o stare de extaz, văzând în față Barajul de pe Siriu, de o înălțime impunătoare, similar cu cel de la Bicaz. Am mers pe drumuri laterale, pe serpentine înalte, de unde puteam admira lacul de acumulare, destul de lung, de circa 20 km, răsfirat între munți. Întregul complex – barajul și lacul – creează un peisaj fantastic. …Ajungem spre seara la Brașov, de unde urmează întoarcerea noastră rapidă spre casă. Cu impresii puternice în suflete trecem prin Tg. Secuiesc, străbatem Pasul Oituz și apoi prin Onești, Bacău, Roman, Suceava, Rădăuți. A fost o excursie plină de învățăminte, dar și de peripeții. Din ea am învățat, am aflat multe și ne-am umplut sufletele cu trăiri religioase și de patriotism. Mulțumim dnei Ana Marcu pentru spiritual ei de dăruire, în interesul pensionarilor/seniorilor.