La Bălcăuți

De Ziua Europei, activitate didactică de excepție

Într-o zi specială – 9 mai – profesorii de educație fizică din județul Suceava și-au dat întâlnire la Bălcăuți, unde s-a desfășurat Cercul Pedagogic. Activitatea didactică a debutat cu susținerea lecției demonstrative de către domnul profesor Petru Ștefan Șoiman.
 

A urmat apoi spectacolul folcloric La brațul Primăverii…, susținut de Ansamblul Folcloric Kozaciok al Școlii Gimnaziale și al comunității ucrainene din satul Bălcăuți, de Ansamblul Folcloric Stejărelul din Cajvana și de interpreta de muzică populară Geta Păsăilă. Momentul artistic a fost organizat de Școala Gimnazială Bălcăuți, Primăria Bălcăuți și Asociația Culturală Kozaciok. Prezentarea spectacolului a fost asigurată de doamna profesoară Lăcrămioara Grigorciuc, care a prezentat celor prezenți impresionanta carte de vizită a celor de la Kozaciok. După încheierea spectacolului folcloric găzduit de Căminul Cultural, oaspeții s-au reîntors la școală, unde a avut loc o dezbatere pornind de la lecția demonstrativă și de la manifestarea culturală, precum și pe marginea referatului Particularitățile predării lecției de educație fizică în școlile care nu dispun de condiții materiale – sală de sport, material susținut tot de prof. Petru-Ștefan Șoiman. Despre activitatea de la Bălcăuți am cules câteva impresii de la câțiva dintre participanți. Radu Munteanu, profesor metodist: ,,Îl felicit pe domnul profesor Petru Șoiman pentru toată activitatea de astăzi… E o minune tot ce-am văzut astăzi aici…” Elisabeta Stan, director Școala Gimnazială Bălcăuți: ,,Sper din tot sufletul că activitatea la care s-a participat astăzi va rămâne pentru mult timp în amintirea fiecăruia. (…) Susținătorul activității demonstrative de astăzi este fostul meu elev Petru Șoiman… Un tânăr minunat, care a realizat foarte multe lucruri în foarte puțin timp, făcând cunoscut satul atât în țară, cât și în străinătate”. Ion Turliuc, profesor Școala Gimnazială Milișăuți: ,,Mă bucur că am asistat la o astfel de activitate, care deși desfășurată în condiții vitrege a fost de un înalt nivel calitativ. S-a adeverit încă o dată vorba că «omul sfințește locul»… Pe lângă bucuria faptului că am asistat la o lecție deosebită, vizita la Bălcăuți mi-a oferit ocazia s-o reîntâlnesc aici pe fosta mea elevă Gina Păsăilă, în calitate de interpretă de muzică populară.” Ioan Bodnar, președintele UUR – filiala Suceava: ,,Ne-am întâlnit astăzi – de ziua Europei – la Bălcăuți pentru a asista la o activitate didactico-culturală care ne-a creat tuturor emoții puternice. Parteneriatul între Bălcăuți și Cajvana vorbește de la sine despre fireasca și buna conviețuire dintre ucraineni și români”. Iaroslava Colotelo, consilier în Ministerul Culturii (prin telefon): „Am rămas plăcut surprinsă când pe scena culturii ucrainene a apărut și ansamblul Kozaciok.Petru Șoiman e un tânăr plin de talent și energie – exact ce-i trebuie unui instructor de dans. Iar dansatorii săi sunt niște tineri pe care nimeni și nimic nu-i poate stăvili… Nici chiar o pană de curent, așa cum s-a întâmplat la Negostina, când toți au dansat în ritmul aplauzelor”. Ioan Marocico, deputatul minorității ucrainene în Parlamentul României: ,,Kozaciok este o formație artistică profesionistă din Bucovina care merită să i se acorde tot sprijinul de către comunitatea ucraineană din România…” (CONVALIA HREHORCIUC)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: