Agent de pază la o discotecă din Moara, cercetat pentru „loviri…”

 

Un agent de pază a fost reclamat la poliție că a făcut exces de zel cu bastonul asupra căpățânii unui minor de 17 ani, aflat la o discotecă din comuna Moara. Polițiștii au cercetat și au aflat că ieri dimineață, în jurul orei 2, Vasile P., de 46 de ani, agentul de pază ce asigura măsurile de ordine în discotecă, a intrat într-un „clenci” cu două persoane de acolo. Copleșit numeric, agentul a ieșit, dar a revenit în jurul orei 3 cu doi colegi în uniformă, angajați la aceeași firmă de pază. Ce a urmat este lesne de înțeles. Ce s-a auzit la poliție a fost doar că Vasile P. a dat cu spor din bastonul din dotare, lovindu-l în cap pe P.P., minorul de 17 ani, și pe un alt individ, Florin M., la șold. Ba i-a mai aplicat și un pumn în stern unui al treilea combatant din discotecă, Gheorghe T. A ieșit iureș mare în acel loc de distracție din Moara, în timpul scandalului fiind spart și geamul unui frigider. A venit și ambulanța, personalul medical bandajându-i capul minorului rănit care însă a refuzat să meargă la spital. Aproape toți cei implicați, fie ei loviți sau care au aplicat lovituri, au preferat să spele mai degrabă rufele în familie. Doar P.P. a făcut plângere penală agentului de pază, în timp ce ceilalți doi au refuzat această procedură. Nici măcar proprietarul localului n-a vrut să facă vreo plângere pentru distrugerea frigiderului, astfel că treaba se încheia aproape în armonie deplină. Însă ca urmare a reclamației minorului polițiștii îl cercetează pe agentul de pază sub aspectul comiterii infracțiunii de „loviri sau alte violențe.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: