Vaccinarea pneumococică este obligatorie

> De asemenea, a devenit obligatorie vaccinarea anti-HPV
Noile norme tehnice de realizare a programului național de imunizări și introducerea unei scheme de vaccinare mai extinse aduc noutăți care sunt în avantajul pacienților și al medicilor, dar și unele modificări care îi dezavantajează pe medicii de familie, a declarat dr. Irina Badrajan, secretarul general al Colegiului Medicilor Suceava.
 

O veste bună pentru pacienți este introducerea vaccinării pneumococice și cea împotriva virusului Papilloma, care provoacă apariția cancerului de col uterin, printre imunizările obligatorii, la vârsta infantilă. Societatea Română de Pediatrie a salutat decizia Ministerului Sănătății de a introduce vaccinarea pneumococică în schema națională de imunizare, deoarece aceasta „asigură protecția împotriva unor boli deosebit de grave, dar previne și suferința de zi cu zi provocată de afecțiuni precum sinuzita sau otita medie acută, una dintre cele mai dureroase și frecvente boli ale copilăriei”. Prin introducerea în calendarul național de vaccinare, această formă de protecție devine astfel accesibilă tuturor copiilor din România. „Introducerea vaccinului pneumococic este un lucru extraordinar, este foarte bine că s-a introdus între vaccinările obligatorii. Și până acum se putea face, dar trebuia să-l cumpere părintele copilului. Îl mai făceau și adulții, cei care sufereau de boli pulmonare cronice, și tot și-l cumpărau. E un vaccin care se face o singură dată în viață. Am pacienți care și-au făcut acest vaccin. O altă măsură bună este revenirea la vaccinarea HPV, care s-a oprit la un moment dat. Vor fi niște instrucțiuni ulterioare, consider că e un lucru foarte bun, care, alături de acest program de screening pentru cancerul de col uterin, este o măsură de sănătate publică extraordinară” ne-a precizat dr. Badrajan. Vaccinarea antitetanos a fost scoasă din programul național Legat tot de vaccinare, vestea rea pentru pacienți este că vaccinul antitetanos a fost scos din programul național de vaccinare gratuită, cu excepția gravidelor. Astfel, dacă o persoană are o rană cu risc de tetanos trebuie să-și cumpere vaccinul sau să se ducă la Urgențe. La fel și părintele care vrea să-și protejeze copilul împotriva acestei boli. Medicii de familie au fost anunțați că vor primi acest vaccin doar pentru gravide. Potrivit specialiștilor, acest fapt va duce la creșterea numărului de cazuri de tetanos sau la supraaglomerarea și blocarea activității din unitățile de primire a urgențelor. DSP nu mai asigură transportul vaccinurilor obligatorii O modificare importantă pe care o aduc normele tehnice de realizare a programului național de vaccinări se referă la distribuirea vaccinului, care până acum a intrat în atribuția Direcției de Sănătate Publică. „Distribuția vaccinului se face acum în baza unui contract încheiat între medicul de familie și Direcția de Sănătate Publică. Noi estimăm necesarul de vaccin și, în baza contractului, solicităm vaccinul și mergem să-l luăm, cu condiția respectării lanțului de frig. DSP nu mai asigură transportul vaccinului. Nu mi se pare o chestiune bună această neimplicare a DSP în distribuirea vaccinurilor, pentru că vor fi foarte mari greutăți legate de achiziționarea lui pentru acei medici care sunt la distanțe mari. Și așa noi suntem cu atâtea activități pe cap pe care trebuie să le rezolvăm, vă închipuiți cum va fi pentru cei de la Arbore sau Ulma. Înainte, cei de la DSP se urcau în mașină, făceau un circuit și duceau la toată lumea vaccinurile” spune dr. Irina Badrajan. Medicii de familie vor primi 10 lei pentru o inoculare de vaccin Medicii de familie au primit însă și o veste bună: vaccinările se plătesc separat, cu 10 lei procedura de inoculare, plata făcându-se prin DSP, nu de la Casa de Asigurări de Sănătate, ca până acum. Dr. Irina Badrajan spune că este o modificare în bine, fiindcă, până acum, dacă pacientul de pe listă venea să se vaccineze în afara celor 20 de consultații zilnice obligatorii, serviciul nu se plătea separat, ci se încadra la per capita. Dar există o condiție, care iar aduce „muncă în plus” medicilor: toate vaccinările trebuie trecute în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV). „Introducerea în registrul național este o chestiune dificilă și foarte comentată, la modul că ocupă foarte mult timp, nu este o activitate plătită separat, intră în cei 10 lei cu care se plătește vaccinarea. Este o problemă în plus pe care putea să o rezolve, de fapt, DSP-ul, pe baza raportărilor făcute de noi în urma vaccinărilor. Noi tot facem niște raportări referitoare la vaccinări și alți indicatori” este de părere dr. Badrajan. Concluzionând, ea spune că unele din măsurile MS s-au luat „în pripă”, deși „intenția este bună”, iar „atâta vreme cât sarcinile se multiplică și ni se transferă o parte din sarcinile CAS nouă, nu cred că este normal”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: