„In memoriam – Friederich Șvarț”, bucuria de a dansa și cânta la orice vârstă

De acolo de unde a plecat în urmă cu opt ani, maestrul coregraf Fiederich Șvarț i-a reunit din nou pe foștii învățăcei, colaboratori, colegi și i-a provocat să-și uite vârsta și să urce pe scenă ca să danseze pentru public în pașii pe care el însuși i-a învățat.
 

Cel mai emoționant moment al concertului „In memoriam – Friederich Șvarț”, organizat marți, de Sfântul Gheorghe, la Iulius Mall din Suceava, de Asociația Culturală „Friederich Schwartz”, acesta a fost. Cel în care un grup de dansatori de vârste diferite, din ceea ce organizatorii au numit „generațiile de aur” ale ansamblurilor „Ciobănașu”, „Hora” și „Arcanul” din Suceava, coordonate, în anumite perioade de timp, de regretatul maestru, au prezentat o suită de dansuri în coregrafii originale, marca „Șvarț”. El însuși îi privea încă, mai puțin critic, din portretul mare amplasat în spatele orchestrei. Aplauzele, nostalgiile și lacrimile s-au adunat și s-au risipit totodată cu fiecare bătaie de picior a dansatorilor, care, în ciuda faptului că anii i-au făcut mai rubiconzi și mai molcomi, au arătat că dansul și plăcerea de a-l practica există în ADN-ul fiecăruia. Vârfuri întinse, genunchi ridicați cu zvâcul de la 25 de ani, ușurința cu care își învârteau partenerele nu veneau, desigur, din cele câteva repetiții făcute înainte de concert. Orchestra „Rapsodia Bucovinei”, concert maraton Concertul „In memoriam – Friederich Șvarț” s-a aflat anul acesta la a treia ediție. Fiul său, Ovidiu, a concretizat această inițiativă la puțin timp după reîntoarcerea în țară, inițiativă care s-a fructificat cu câteva luni în urmă și prin înființarea Asociației Culturale „Friederich Schwartz”, ce și-a propus, prin numeroasele obiective, să nu lase să piară folclorul bucovinean, moldovenesc și din alte zone ale țării, să nu piară din sufletele copiilor, tinerilor și maturilor pofta de muzică de toate felurile, pofta de dans, pofta de viață. A răspuns invitației lui Ovidiu Șvarț, mai întâi, propria orchestră, cea a Ansamblului artistic „Rapsodia Bucovinei” al asociației culturale, orchestră ce a evoluat „maraton”, asigurând suportul muzical pe toată durata concertului. Au cântat cu instrumentiștii soliștii ansamblului, Tatiana Harabagiu, Miruna Damian, Mădălina Senciuc, Alina Saviuc, Diana Sacaliuc și Alexandra Moroșan. Au evoluat și grupuri de dansatori ale Ansamblului folcloric „Florile Bucovinei” din Rădăuți, dansatori ai Ansamblului folcloric „Ozana” Tg. Neamț, ai Ansamblului folcloric „Mugurașii Mărginenilor”, ai Ansamblului folcloric „Plaiurile Solonețului” și cei ai Grupului folcloric „Rapsodia Codrilor” din Ilișești. Invitați speciali în recital au fost cunoscutul solist și dezmorțitor de atmosferă Alexandru Recolciuc, apoi veșnic tânărul interpret Anton Achiței, zglobiu, sfătos, plin de umor și neschimbat în ciuda trecerii anilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!