Clădirea Centrului pentru susținerea tradițiilor bucovinene, inaugurată cu largă participare

> Invitații au vizitat atelierele de lucru ale meșteșugarilor, expoziția de pictură cu motive pascale, precum și celelalte spații
 

Centrul pentru susținerea tradițiilor bucovinene

Centrul pentru susținerea tradițiilor bucovinene Suceava, construit printr-un proiect cu finanțare nerambursabilă europeană, a fost inaugurat ieri. Evenimentul a fost deschis cu o slujbă religioasă, participanții fiind, alături de primarul Ion Lungu, vicepreședinții Consiliului Județean, Ilie Niță și Alexandru Rădulescu, subprefectul Constantin Harasim, viceprimarii Ovidiu Doroftei și Gavril Vîravara, foștii viceprimari Lucian Harșovschi și Viorel Seredenciuc, actuali și foști consilieri locali, senatori și deputați de la opoziție și putere, alte oficialități locale și județene, precum și oameni de artă și cultură. „Este un proiect pe care l-am derulat împreună cu Consiliul Județean. Finanțarea nerambursabilă a fost de 50%, cealaltă jumătate fiind suportată de Primărie și Consiliul Județean. Centrul va fi pus la dispoziție gratuit tuturor meșterilor populari care vor să își desfășoare activitatea aici, precum și artiștilor plastici” a declarat Ion Lungu. Primarul a menționat că investiția s-a ridicat la 1,4 milioane de euro, 700.000 de euro fiind partea nerambursabilă, diferența fiind împărțită între Primărie și Consiliul Județean. Aprecieri și urări au făcut vicepreședintele Consiliului Județean Alexandru Rădulescu, subprefectul Constantin Harasim, ex-președintele PDL al Consiliului Județean, senatorul Gheorghe Flutur, senatorul PSD Ovidiu Donțu, deputatul PDL Sanda-Maria Ardeleanu și fostul viceprimar PDL Lucian Harșovschi. După alocuțiuni, invitații și ceilalți participanți au vizitat atelierele de lucru ale meșteșugarilor, expoziția de pictură cu motive pascale, precum și celelalte spații. „Centrul pentru susținerea tradițiilor bucovinene” de pe strada Universității are demisol, parter, două etaje și mansardă. La demisol se găsesc instalațiile de utilități și arhiva, iar la parter, un punct de informare turistică, precum și altul de „dezvoltare europeană. Etajul întâi este destinat unei săli multifuncționale de conferințe, iar la etajul al doilea și-au găsit loc atelierele de lemn, țesături, încondeiere de ouă, pielărie, ceramică, confecționare de măști și pictare icoane. Proiectul, reamintim, a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere și a avut ca perioadă de implementare 30 de luni. Execuția a fost adjudecată la licitație de firma suceveană Muha. Activitatea Centrului este coordonată de consilierul pe probleme de cultură al primarului, Vasile Ilie, fost vicepreședinte al Consiliului Județean.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: