În numai două zile

Au fost anunțate furturi cu pagube de peste 42.000 lei

 

Nu mai puțin de 10 furturi au fost reclamate secțiilor de poliție ale IPJ Suceava în zilele de 19 și 20 aprilie. Pagubele produse proprietarilor, persoane fizice și juridice, au trecut de suma de 42.000 lei, la care se adaugă alte bunuri (pușcă de vânătoare, bijuterii, 60 kg de tablă zincată în parapeți de protecție, aparate electronice și electrocasnice) a căror valoare nu a fost încă estimată. O pușcă de vânătoare și zeci de mii de lei dispăruți dintr-o locuință din Sucevița Vineri seară, după ora 19, a fost anunțat autorităților, prin „112”, că din casa lui Ioan C., de 92 de ani, din Sucevița dispăruse o armă de vânătoare, închisă bine într-o ladă metalică. Din dulapul din dormitorul casei hoții au luat și considerabila sumă de 33.000 lei. Polițiștii au stabilit, conform primelor declarații culese, că furtul s-a petrecut în perioada 13-19 aprilie a.c. Urmele de la fața locului au indicat că intrușii au forțat un geam de la beciul casei și de acolo în interior și au cotrobăit după cum le-a fost voia. Nu le-au stat în cale cele două sisteme de închidere a cutiei metalice în care se afla arma, și ea în valoare de câteva mii de lei. Hoții au luat din dulap cei 33.000 lei, dar, cinici, au lăsat acolo 1000 de lei, bani găsiți de polițiști în locul unde bătrânul din Sucevița își păstra numerarul. Cercetările au fost preluate de polițiști din cadrul Serviciului arme, explozivi, substanțe periculoase, împrejurările producerii furtului calificat urmând a fi stabilite cu exactitate. Iama prin gospodării Un localnic de 72 de ani din Mitocu Dragomirnei a rămas fără provizii. Degeaba și-a închis el în seara de 17 aprilie ușile magaziei în care acestea erau depozitate, că a doua zi acestea erau deschise, iar în interior, lipsă mare. Hoții îi furaseră 25 de pungi de 1 kg de făină de porumb și de grâu, 20 kg de grăunțe și un sac de 20 kg de cartofi, paguba omului fiind de vreo 300 de lei. Din anexele gospodărești ale lui Constantin I., de 40 de ani, din Vama, s-au făcut nevăzute bunuri în valoare de vreo 800 de lei. Omul a anunțat poliția din localitate că în noaptea de 18 spre 19 aprilie, persoane necunoscute i-au luat din gospodărie mai multe unelte, o rolă cu 70 m de cablu trifazic și o stație de pornire auto. În aceeași zi de 19 aprilie, Poliția Câmpulung a luat spre cercetare un alt furt, reclamat de Aurora C., de 53 de ani, din Câmpulung Moldovenesc. Femeia, care nu mai fusese pe la casa ei din Sucevița din data de 10 martie, a reclamat dispariția de bunuri în valoare de 3000 de lei. Pe 19 aprilie, ea și-a găsit casa răvășită din beci până în pod. Din tot ce avea proprietara înăuntru, hoții au preferat o drujbă, un DVD player, un ferăstrău vertical, un aparat de sudură confecționat artizanal și mai multe sticle cu băuturi alcoolice. 200 m de parapeți de protecție de le DJ 209D, desfăcuți din șuruburi și furați Aproape 200 m de parapeți de protecție, din tablă zincată, au dispărut de pe marginea drumului județean 209D la ieșirea din localitatea Calafindești spre Bălcăuți. Polițiștii s-au sesizat, pe 20 aprilie, asupra acestui fapt care a uimit probabil prin tupeul și, de ce nu?, curajul cu care hoții de fier au procedat. Fără teama că ar fi putut fi prinși, necunoscuții au deșurubat cu grijă și instrumente potrivite, de pe partea dreaptă a drumului (direcția Siret – Dărmănești), nu mai puțin de 34 de parapeți de protecție și au plecat cu 32 dintre aceștia. Capacitatea de efort și de transport a liselor care măsoară 25 cm lățime, 6 m lungime și au o greutate totală de 60 kg, a sugerat polițiștilor că hoții n-au fost doar unu, doi, ba au beneficiat și de transport auto corespunzător. La cercetarea efectuată la fața locului au participat și doi reprezentanți ai Direcției Județene de Drumuri și Poduri Suceava care urmează să stabilească valoarea prejudiciului. Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: