Cu trei ani în urmă, conducerea Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din municipiul Rădăuți și cu cea a Școlii Gimnaziale „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” din Sighetu Marmației, județul Maramureș, au pus la cale să desfășoare un proiect cultural-educativ care să se desfășoare pe durata a trei ani școlari. De la dna prof. Popescu și dl prof. Ilie Romaniuc, directorul școlii, am aflat că acum doi ani ei au fost în Maramureș, urmând ca în acest an maramureșenii să le întoarcă vizita. De fapt au și venit 50 de copii însoțiți de profesorii școlii. Vreme vitregă, cer noros, adia un vânticel foarte rece, dar în inimile copiilor era mult soare și căldură; la care se adăuga o neliniștite ce li se putea citi pe fețe. Aveau emoții, mai ales că țineau cu oaspeții legătura prin telefoane, urmărindu-le drumul în permanență. Cât am stat în mijlocul lor, până la venirea oaspeților, auzeam de la copii: au intrat în pasul Prislop; sunt în municipiul Vatra Dornei; acum vizitează Mănăstirea Sucevița; acum sunt pe la magazinul Kaufland… În fața școlii, aliniați pe două rânduri, stăteau copii cu torțe aprinse în mâini, îmbrăcați în frumoasele costume populare bucovinene. Îți puteai imagina că erau străjerii lui Ștefan cel Mare așteptând o delegație importantă de la una din curțile Europei. În exclamații de uimire și de admirație, oaspeții au coborât din autocar și s-au îmbrățișat cu gazdele, toți fiind foarte emoționați recunoscându-se. După un cuvânt de bun venit rostit de prof. Ilie Romaniuc și unul de bun găsit rostit de prof. Mariana Șuștic de la oaspeți, au vizitat școala, admirând tot ce era expus pe pereți, în dulapuri și pe bănci. Nu s-a stat deloc, intrându-se imediat în programul planificat. Au fost pregătite din timp 7 ateliere de lucru: limba și literatura română; matematică; muzică; îndemânări practice; educație fizică; geografie; mimică. În cadrul atelierului de limba și literatura română „Temerarii în universul copilăriei”, s-au ales juriile pentru toate secțiile și s-a trecut la desfășurarea activităților. Concursul de literatură s-a desfășurat în trei etape: > prezentarea dramatizărilor „Boierul și Păcală”, „La cireșe” și „Două loturi” de I.L. Caragiale; > răspunsuri la întrebările puse; > dialog între două personaje, alese prin tragere la sorți. După terminarea concursurilor pe secțiuni, toți participanții s-au strâns în sala de sport a școlii, în care a avut loc festivitatea de premiere și s-a desfășurat un spectacol artistic. La toate atelierele de lucru au fost premiați primii trei clasați, în urma alcătuirii clasamentelor. Premianții au primit diplome realizate artistic, cărți și reviste, provenind din donații făcute de condu-cerea școlii și de Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, precum și niște brățări realizate de elevii gazdă, pentru ca oaspeții lor să nu-i uite. Serbarea a debutat cu intonarea imnului școlii, apoi dna prof. Sextilia Crăciun a prezentat un moment foarte interesant pe tema operei lui Mihai Eminescu, patronul școlii, urmând trecerea în revistă a formațiilor artistice ale școlii și a interpreților individuali de muzică populară, muzică ușoară la chitară, vioară și orgă, a unor perechi de copii care au dansat pe melodia unui vals, o formație extraordinară de balet, un dans modern cu tema „Copilărie”, dramatizarea schiței „Vizită…” de I.L. Caragiale. În finalul serbării, toți participanții, copii și profesori, s-au prins într-o mare horă bucovineană. Care nu se mai termina, pentru că foarte mulți copii tot cereau să se repete melodia… Despărțirea, destul de târziu, s-a făcut cu lacrimi și îmbrățișări. Nu știu de ce, dar sunt sigur că cele două unități școlare vor mai colabora pentru realizarea unor proiecte educative și culturale. Dacă Bogdan Vodă a trecut munții pentru a pune bazele statului independent Moldova, urmașii acestuia din Maramureș, după secole, au trecut munții pentru a-i cunoaște mai bine pe urmașii acestuia din Bucovina. Pur și simplu nu-mi găsesc cuvintele pentru a aprecia activitatea. Totuși, îndrăznesc să spun că a fost educativă, foarte interesantă, plină de dragoste față de patrie, limbă și popor. Bravo întregului colectiv al acestei școli de prestigiu, fie ei cadre didactice, elevi sau părinți!
Ce poate fi mai frumos decât o asemenea afirmație! Când am întrebat-o pe dna prof. Maria Popescu ce titlu crede c-ar fi potrivit pentru acest articol, din mai multe variante l-a ales pe acesta și cred c-a ales foarte bine, așa că îi mulțumesc. De fapt, ea mi-a dat mai multe relații despre organizarea și desfășurarea acestei activități.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
Comentarii