Acad. Alexandru Surdu a electrizat Suceava cu o răscolitoare mărturisire despre adevăr

Am ezitat înainte de a alege termenul de mărturisire pentru prelegerea, pentru lecția magistrală ținută ieri de acad. Alexandru Surdu după conferirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, dar l-am preferat pentru sentimentul creat în public de adevăr trăit până în profunzimile intimității și împărtășit cu un prilej unic.
 

Desigur, filosof și scriitor, cunoscut om de cultură, acad. Alexandru Surdu nu era pentru prima dată protagonistul unei asemenea ceremonii. Îndrăznim totuși să credem că a fost ceva deosebit, de la elogiul adus personalității Domniei Sale, dincolo de tipicul unei astfel de manifestări academice, de către acad. Teodor Dima, prof. univ. dr. Sorin Tudor Maxim, acad. Alexndru Boboc (cel mai emoționant prin sinceritate și eleganță, fiind adresat colegului mai tânăr, mai mult – fostului student), conf. univ. dr. Ștefan Alexandru Băișanu și de primarul Sucevei Ion Lungu, până la publicul care a umplut amfiteatrul. Un public dominat de universitari și studenți, dar și cu mulți intelectuali din municipiu și județ, ca de pildă dr. Nicolae Cojocaru, preotul din Câmpulung, sau dr. Gabriela Platon, monahia de la Mănăstirea Voroneț. Și să mai menționăm ceva: alături de cei care au stat în picioare, în picioare a rămas până la sfârșit (deși pentru un cadru didactic se eliberează întotdeauna un loc) și prof. univ. dr. Viorel Guliciuc, arhitectul discret și eficace al acestui memorabil eveniment – alcătuit din ceremonia de ieri și de azi împreună și condensat în acceptarea de către două personalități de asemenea anvergură, academicienii Alexandru Surdu și Alexandru Boboc, a titlului de Doctor Honoris Causa al universității sucevene. Acad. Alexandru Surdu a ales să vorbească despre adevăr (,,Îmi cer scuze că îndrăznesc să vorbesc despre adevăr în țara asta de mincinoși!”), mai exact despre adevărul speculativ, finalitate a unei facultăți a gândirii. Paranteza nu trebuie să inducă în eroare pe cei care nu au ajuns în amfiteatru, deși săgețile de acest gen nu au lipsit, discursul a fost de un rafinament intelectual desăvârșit. Veritabil maestru al elocinței, acad. Alexandru Surdu și-a presărat confesiunea cu trimiteri la Kant, Hegel, Heidegger, dar și la Victor Ion Popa ori la Constantin Noica, ,,filosof de formula 1”. Însă cel mai cuprinzător timp din neuitatul său monolog l-a acordat ,,celor mai mari filosofi ai lumii, Platon și Aristotel”, adevărului speculativ al grecilor, și adevărului nostru speculativ – creștinismul. Pe de o parte pentru că Platon, ,,mintea cea mai strălucitoare a Antichității” este primul care își pune problema Adevărului în sine, care trebuie să stea lângă categoriile supreme ale Frumosului și Binelui, pe de alta pentru că și el, și Aristotel sunt, acum 2000 de ani, vârful unei lumi în care din punct de vedere psihic ,,mintea umană era mai puternică”, ,,mai speculativă”. Calea adevărului, cale divină era un proces care se desfășura prin cinci monumente mitologice-teologice, culminând cu ajungerea la oracol. Însă când, cuceriți de romani, ,,limba de cristal a elinilor n-a mai sunat la Delphi, oracolul a tăcut”, marcând dispariția unui mare popor. Adevărul nostru speculativ este creștinismul – chiar în Evanghelii Iisus se numește pe sine calea, adevărul și viața -, care la rându-i este un proces desfășurat prin Bunavestire, Nașterea, Viața, Învățăturile și Răstignirea lui Iisus, Învierea și Înălțarea. Creștinismul înseamnă credința în cele cinci component și drumul creștinului încercând după puterile sale să-l reprezinte pe cel hristic. Începută într-o notă ironic-melancolică, mărturisirea s-a încheiat pe un ton grav, solemn: ,,Poate că în aceste momente grele pentru nația română, când duhul răului plutește deasupra noastră”, pătrunde în sufletele noastre, ,,ar trebui să revenim la adevărul nostru speculativ, la dreapta noastră credință. Până nu va fi prea târziu și Bunul Dumnezeu își va întoarce privirile de noi. Poate pentru totdeauna, cum a făcut-o cu grecii!” Dl acad. Alexandru Surdu ne-a evocat în acele clipe pe unul din marii tragedieni elini, la care se referise mai înainte. Asemenea lor, nu putea să aibă atâta rezonanță doar prin stăpânirea artei discursului. Uneori, rar ca și cerurile, și sufletele se deschid.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: