Dosar penal pentru prundiș extras fără autorizație

Polițiștii au fost sesizați că pe raza orașului Liteni, în apropierea podului dezafectat de peste râul Suceava, se exploatează agregate minerale, cu utilaje auto aparținând unei societăți comerciale din Roșcani.
 

Aflăm că la fața locului, pe malul stâng al râului Suceava, dinspre localitatea Roșcani, la aproximativ 400 metri de podul rutier de peste râul Suceava, au fost găsite utilaje aparținând societății respective: trei autoutilitare de transport agregate minerale și un excavator cu dispozitiv de încărcare, în stare de funcționare, „fără ca cele trei auto utilaje să fie încărcate cu material de balastieră”. La fața locului s-au prezentat și reprezentanți ai Serviciului de Gospodărire a Apelor Suceava și comisari din cadrul Comisariatului de Mediu Județean Suceava. S-a procedat la indisponibilizarea celor trei utilaje auto, prin ridicarea – în vederea continuării cercetărilor – a cheilor și documentelor acestora. Pentru a se stabili dacă societatea efectua extragere de agregate minerale în condiții legale, administratorul ei, respectiv D. Mircea, a fost contactat telefonic de cei trei conducători auto, chemat fiind să dea detalii cu privire la activitatea pe care o desfășura în locația respectivă. Patru angajați ai societății, care lucrau pe utilaje, C. Mihai, T. Mihai, S. Tudorel și L. Constantin, au fost invitați la sediul Poliției orașului Liteni și au fost audiați cu privire la activitatea pe care au desfășurat-o. Din cercetări s-a putut constata că, din depozitul de agregate minerale constituit pe malul stâng tehnic al râului Suceava, din partea dinspre podul rutier ce face legătura între Roșcani și Liteni, s-a efectuat recent activitatea de ridicare a materialului depozitat. Reprezentanții SGA Suceava au efectuat măsurători ale depozitului de agregate minerale, precum și a suprafeței de pe care se observă ridicarea recentă de agregate minerale, stabilindu-se că volumul depozitului de agregate minerale amplasat de-a lungul malului stâng tehnic al râului Suceava este de cca. 2000 mc, iar volumul estimat al agregatelor minerale ridicate și transportate recent din acest depozit ar fi de 400 mc. Urmează ca SGA Suceava să calculeze și să comunice „valoarea prejudiciului cauzat prin exploatarea ilegală a agregatelor minerale”. IPJ informează că „pentru activitatea de exploatare agregate minerale fără deținerea autorizației de mediu, comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Suceava au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 30.000 lei conform art. 96 alin. 2 pct. 1 din OUG 195/2005. În cauză s-a înregistrat dosar penal față de D. Mircea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de extragere de agregate minerale fără autorizație de gospodărire a apelor, faptă prev. de art. 93 alin. 2 lit. b din Legea 107/1996 – Legea Apelor”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI