În contracurent

O Mișcare pentru dl Băsescu, vă rog !

Apreciat prin anii 2004 – 2005 ca Alpha Male, „Zoon Politikon”, ba chiar „animal politic”, dlui Băsescu par a i se fi atrofiat flerul politic și priceperea la oameni de care dădea dovadă la începutul carierei. Pierzând controlul asupra partidului pe care a reușit să și-l însușească tot printr-o moțiune de la Petre Roman, prietenul și tovarășul său de lupte politice, numit cu câteva minute înainte „cel mai bun”, acum vrea cu orice preț o altă formațiune politică, bineînțeles, una loială și puternică.
 

Însă istoria mișcărilor politice din România nu este una dătătoare de mari speranțe pentru Domnia Sa, până acum absolut toate încercările postdecembriste sfârșind în derizoriu și uitare. Singura mișcare „reușită” a fost una antebelică, Mișcarea Legionară (Legiunea Arhanghelului Mihail – 1927) a lui Corneliu Zelea Codreanu, supranumit Căpitanul, înlăturată de la guvernare în 1941, după o lovitură de stat eșuată împotriva lui Antonescu și a Armatei Române. Esența respectivei mișcări a fost una anticomunistă, antisemită, antimasonică și mistic-religioasă. Ce e o mișcare politică? A se înțelege că sintagma „mișcare politică” n-ar mai trebui stigmatizată după 73 ani fiindcă înainte de război un grup de inși au considerat că e nevoie și în România de o forță politică la modă pe atunci în Europa, mai cu seamă după adjudecarea puterii de către Mussolini cu al său Partid Național Fascist (1922) în Italia și de către Hitler cu Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (1933) în Germania. În plus, caracterul lor violent, totalitar, antidemocratic nu mai e posibil. Dar din istorie se poate măcar învăța cum se lansează o formațiune politică de succes. Pentru că atunci exista un curent (mainstream) născut din fumul ghiulelelor Primului Război Mondial, care exacerba virtuțile naționale, unul din vectorii de forță născut în tranșeele marilor confruntări, un vector, pozitiv la început, care a dus la stabilizarea mai tuturor granițelor statale europene prin tratatul de la Trianon. Astăzi, naționalismul este unanim condamnat, deși mai face valuri, pe ici, pe colo. Despre ce curent politic să fie vorba? Dar ideea de a capta un curent politic și de a-l pune în valoare printr-un partid a rămas valabilă. Așadar care să fie mainstreamul politic în spatele căruia să se urce recent renăscuta Mișcare Populară din mamă prezidențială și tată diaconescian sau invers? Și, dacă ar exista cu adevărat un astfel de curent, de ce forțe dispune? Numele ne indică doar punctul de plecare, Partidul Popular European, deja reprezentat azi în România, mai întâi de PNȚCD, ajuns doar o ceată răzlețită în agonie, apoi UDMR, o formațiune politică de 5,3%, acceptată ca partid, deși e constituită pe baze etnice, și PDL, la a cărui Convenție Națională nu i-au ieșit pasiențele dlui Băsescu. Așadar nu este vorba de niciun curent nou-născut de Albă ca Zăpada în spuma mării, ci de o rearanjare a pieselor într-un puzzle, cu speranța că va deveni atractiv la viitoarele alegeri. Un model de insucces a putut fi Fundația Creștin-Democrată, lansată cu mare tam-tam, fursecuri și șampanie scumpă la discreție de dl Teodor Baconschi în octombrie 2010, nu te miri unde, ci tocmai la Ateneul Național, cu lume bună la frac și joben. Faptul că nu se mai spune nimic în spațiul public e semn că între timp a repauzat în uitare. Mai știm să facem politică? Mișcarea Populară, din păcate, procedează la fel: în loc să fructifice curentul popular, care macină momentan la moara altor partide, pune carul înaintea boilor, începând să adune adeziuni, cât mai multe și cât mai sonore. De ce nu se unesc respectivele formațiuni politice într-o alianță populară? Deoarece au mai făcut-o o dată la alegerile locale și parlamentare din 2012, când s-a numit Alianța România Dreaptă, și a ieșit un fiasco. În această situație ingrată, lansatorul de facto al mișcării, consilierul prezidențial Cristian Diaconescu, cel ce candida la primăria Capitalei cu numai câțiva ani în urmă și se lăuda că vrea să reconstruiască printr-o Platformă stânga – nu dreapta, dar, ce mai contează! –, ar fi putut să se ocupe mai întâi de crearea unui curent nou, de dreapta, de acumularea unei mase critice și abia apoi de închegarea unei mișcări politice generatoare de partid modern și stabil. Numai că asemenea făcături (fakes) nu vor scoate politica românească din impasul nereformării, ceea ce se clamează de dimineață până seara pe toate canalele mediatice. Din contra, nereușita va descuraja orice încercare de înnoire a spectrului politic național, or asta n-ar fi deloc de dorit.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: