Vasile Ciurea și Mihai Băcescu, omagiați la Fălticeni

„De la mentor la discipol”

Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” din Fălticeni a găzduit joi, 28 martie, evenimentul muzeal „De la mentor la discipol”, dedicat profesorului emerit Vasile Ciurea, cel care a pus bazele primului muzeu din Fălticeni, și discipolului său, academicianul Mihai Băcescu, întemeietorul Muzeului Apelor din Fălticeni.
 

Pe data de 28 martie s-au împlinit 105 ani de la nașterea lui Mihai Băcescu, iar în luna august se vor împlini 130 de ani de la nașterea profesorului Vasile Ciurea. Pe lângă prezentările muzeografilor Clementina Bucovineanu – „Un om și o operă – 130 de ani de la nașterea profesorului Vasile Ciurea”; Maria Crăciun – „Organizarea muzeului Fălticenilor în perioada 1914 – 1972” și Dana Tofan – „Omul și universul albastru – 105 ani de la nașterea academicianului Mihai Băcescu”, manifestarea a inclus vernisajul a două expoziții care cuprind manuscrise în original și fotografii inedite donate de Elena Vernescu, fiica lui Vasile Ciurea: „Vasile Ciurea – manuscrise, documente, fotografii” și „Mihai Băcescu – fotografii și publicații”. „Personalitatea acestui oraș este dată de scriitori, critici de artă și literari, istorici, folcloriști, lingviști, oameni de artă sau de știință născuți aici sau în împrejurimi. Activitatea de astăzi dorește să scoată în evidență personalitatea profesorului emerit Vasile Ciurea, cel care a întemeiat, în 1914, primul muzeu din Fălticeni și primul din regiunea Sucevei și a discipolului său, Mihai Băcescu, cel care nu și-a uitat niciodată primul inițiator în tainele naturii, dar nici locurile natale” ne-a spus Dana Tofan, șef Serviciu cultură – muzee în cadrul Primăriei Fălticeni. Prezent la manifestare, primarul Cătălin Coman a precizat că întotdeauna când intră în Muzeul Apelor are un sentiment de mister, „încercând să înțeleg ce înseamnă lumea apelor. Am intrat în acest muzeu cu plăcere și atunci când eram elev la școala generală, și atunci când eram la liceu. Felicit colectivul care lucrează la acest muzeu pentru că face o muncă extraordinară, cu resurse limitate și problemele care există. Muzeul arată din ce în ce mai bine, gata să primească vizitatori. Vă invit cu drag să veniți la Muzeul Apelor, niciodată nu vă veți plictisi, niciodată nu o să puteți spune că ați văzut totul. De fiecare dată muzeul vine cu ceva nou, stârnindu-vă dorința de a explora” a spus primarul Cătălin Coman. Activitatea s-a încheiat cu un program artistic susținut de elevii de la școlile gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” și „Ioan Ciurea”. „Vasile Ciurea m-a învățat să iubesc florile, animalele, împreună cu el am lucrat la confecționarea borcanelor cu pești pentru vechiul muzeu. Meleagurile sucevene au oferit un bogat material de studiu pasiunii mele în formare. Muzeul este o încununare a activității mele, în special de oceanolog: l-am înzestrat cu sute de animale, pe care le-am adus din cele trei oceane, multe unice nu numai în România, ci raportat la marile muzee ale planetei. Am vrut astfel să refac și să înmulțesc vechea colecție de animale acvatice din vremea care mă leagă de profesorul Ciurea. El este conceput ca un muzeu – fără pereche în lume – al apelor. Dar pentru a nu întârzia bucuria de dărui oamenilor un obiectiv deosebit, i-am spus muzeu de științe naturale. Însă structura și exponatele – fac precizarea cuvenită aici, în Fălticeni – ne arată că ne aflăm într-un muzeu ale apelor”, mărturisea Mihai Băcescu referindu-se la mentorul său, pentru care, în semn de iubire și recunoștință, a luat ființă în anul 1982, Muzeul de Științe Naturale. Pe lângă acvarii cu pești, 9 diorame, exponate constând în diferite specii din fauna de fund a oceanelor și în special a crustaceelor, unelte necesare pescuitului, cărți și material documentar legat de viața marină ce au aparținut acad. Mihai Băcescu, muzeul deține un glob pământesc unic pe plan mondial, prin faptul că reprezintă relieful submarin, și Luna, realizată în aceeași manieră. Muzeul prezintă lumea cercetătorilor Emil Racoviță, Grigore Antipa, Paul Bujor și Ion Borcea, exponatele reliefând contribuțiile științei românești în domeniul hidrobiologiei. Participând la numeroase expoziții oceanice, descoperind numeroase specii de pești și de crustacee, acad. Mihai Băcescu a dăruit muzeului peste 700 de exponate. Toate acestea sunt expuse în două săli, ca un omagiu adus savantului Mihai Băcescu, muncii sale de cercetare. Într-un spațiu special sunt prezentate exponate care au aparținut primului muzeu din Fălticeni, înființat de profesorul emerit Vasile Ciurea. Vizitatorii sunt atrași, de asemenea, și de o trăsurică executată doar cu briceagul de Leon Comnino, de-a lungul a 35 de ani. Etalată în 1937 la Expoziția universală de la Paris, trăsurica impresionează și reține îndelung atenția vizitatorilor prin măiestria și migala execuției. Muzeul Apelor din Fălticeni este vizitat anual de aproximativ 30.000 de persoane, atât din țară, cât și din străinătate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: