„PDL este cel care trebuie să coaguleze forțele de dreapta”

PDL este „pivotul” construcției de dreapta care trebuie să înceapă cu consolidarea legăturii între PDL și electoratul de dreapta, susține secretarul general al PDL, senatorul de Suceava Gheorghe Flutur.
 

El a declarat că a constatat că în ultima perioadă apar inițiative care se revendică a fi de dreapta. „A apărut o replică a Alianței D.A, dar una singură a fost Alianța Dreptate și Adevăr. Acum apare Mișcarea Populară. Eu pot să spun că PDL este cel care trebuie să coaguleze forțele de dreapta. Reconstrucția dreptei trebuie făcută întâi între PDL și electoratul de dreapta” a spus Gheorghe Flutur. El a subliniat că PDL a dovedit că este un partid de dreapta, iar alții, „mai mici sau mai mari”, au de dovedit acest lucru. Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a anunțat, luni, într-o postare pe blog, că a decis, împreună cu „colegii” săi, să inițieze procedurile pentru înființarea Fundației „Mișcarea Populară”, menționând că „noua formă de expresie” își propune să promoveze valorile de centru-dreapta. „Astăzi am decis, împreună cu colegii mei, să inițiem procedurile pentru înființarea Fundației «Mișcarea Populară». Știu că acest subiect va capta atenția presei românești și a opiniei publice deopotrivă – semn că noua noastră formă de expresie, care își propune să promoveze valorile de centru-dreapta, este așteptată atât ca nouă platformă socio-politică, dar și un real catalizator pentru implicarea societății românești în elaborarea și implementarea deciziilor majore care ne privesc” scrie Diaconescu. El menționează „liniile principale ale obiectivelor” celor care au inițiat acest demers, respectiv „modernizarea României, păstrarea orientării proeuropene și proatlantice ca unica soluție pentru România, reforma constituțională, stimularea clasei de mijloc, locuri de muncă pentru tineret, criterii de integritate pentru o clasă politică adaptată la valorile Uniunii Europene, reformarea sistemului de educație orientat spre performanță, stat de drept eficient bazat pe principii constituționale solide, promovarea culturii românești precum și stimularea afirmării tinerelor talente, stimularea elaborării unor strategii pentru dezvoltarea agriculturii, industriei IT și a turismului prin consultarea categoriilor profesionale specializate, dialog continuu cu românii care trăiesc în afara granițelor precum și identificarea oportunităților pentru încurajarea acestora de a reveni acasă, strategii vizând încurajarea tinerilor care au studiat în străinătate pentru a-și pune competențele în slujba României”. „Misiunea acestei fundații este deschisă tuturor celor care doresc să promoveze o Românie modernă” mai scrie Cristian Diaconescu. Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu scrie, pe contul său de Facebook, că se va înscrie în Fundația „Mișcarea Populară”, a cărei inițiere a fost anunțată anterior, pe blogul său, de Cristian Diaconescu, la rândul său consilier prezidențial. „Eu mă voi înscrie în Fundația «Mișcarea Populară». Câți dintre voi vor face la fel?” notează Lăzăroiu. „Și eu subscriu, Sebastian” a scris pe Facebook și Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al președintelui. „Firește că mă voi alătura Fundației Mișcarea Populară. Undeva trebuie reîncepută construcția unui pol de dreapta pentru viitor!” a notat pe contul său de Facebook și consilierul prezidențial Iulian Chifu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: