În căutarea unei soluții pentru ca România să-și recupereze investițiile de la Krivoi Rog

Ministrul economiei, Varujan Vosganian, s-a aflat joi seară la Suceava, unde a susținut o conferință de presă. El a declarat că a discutat, săptămâna trecută, cu ambasadorul Ucrainei la București despre urgentarea soluționării problemei investiției românești în combinatul de la Krivoi Rog.
 

Vosganian a arătat că i-a transmis ambasadorului că rezolvarea acestei probleme ar fi un semnal foarte puternic pentru dezvoltarea relațiilor economice dintre România și Ucraina. Ministrul a spus că va merge la Kiev și că dorește ca în această vizită să fie însoțit de oameni de afaceri români. Ministrul economiei a precizat că situația de la Krivoi Rog este dificilă, dar că există auspicii favorabile ca Ro-mânia să poată să recupereze din investiția de 800 milioane de dolari făcută acolo. „La Krivoi Rog este o situație destul de complicată, pentru că România a blocat acolo vreo opt sute de milioane de dolari. Dintre toate țările care au participat, se pare că România era cea mai puțin convinsă că va cădea comunismul, pentru că până în ultima zi România a continuat să investească” a spus Vosganian. El a arătat că, din cele 800 milioane de dolari investite de România, există un dezacord cu partea ucraineană privind nivelul investițiilor recepționate și a menționat că la acest combinat investițiile au fost făcute în perioada când funcționa Uniunea Sovietică, care a făcut un anumit partaj și că erau implicate state care acum nu mai există, cum ar fi RDG sau Cehoslovacia. „România a avut o contribuție impresionantă. România a construit acolo un oraș și trebuie să găsim o formulă prin care România să recupereze o parte cât mai mare din investiția sa. Cred că auspiciile sunt favorabile de această dată, pentru că se pare că Ucraina dorește să privatizeze acea unitate. Dacă Ucraina dorește să privatizeze, această privatizare nu se poate face fără acordul României, iar din sumele obținute din privatizare, România ar trebui să-și obțină partea ei, pentru că se pare că de la autoritățile ucrainene nu sunt șanse să obținem compensări” a spus Vosganian. Ministrul a menționat că s-ar putea ca România să obțină compensări dacă acest combinat se va privatiza, iar România va obține o parte din privatizare. „Am cerut ambasadorului Ucrainei ca guvernul să desemneze un reprezentat de nivel diplomatic echivalent cu care să încep dialogul” a mai spus Vosganian. Construcția combinatului a fost începută în 1983, iar lucrările s-au oprit în 1997.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: