La Suceava, înainte de 1 mai, pe măsură ce cuștile vor fi amenajate

Maidanezii vor fi adunați de pe străzi

> Pe raza municipiului Suceava – spune primarul – nu va rămâne niciun câine fără stăpân, chiar dacă asociațiile de protecția animalelor au cerut ca exemplarele mici și cele nepericuloase să fie lăsate libere
 

Municipiul Suceava este pe calea cea bună în ceea ce privește rezolvarea problemei câinilor fără stăpân, a declarat, într-o conferință de presă, primarul Ion Lungu, pe fondul apariției unui act normativ privind gestionarea maidanezilor. Șeful municipalității spune că, până la 1 mai, noul adăpost de pe malul râului Suceava, din apropierea sediului Termica, va fi integral finalizat, după ce, pe durata ano-timpului rece, din cauza temperaturilor scăzute, execuția acestuia a fost sistată. Lungu precizează că, pe măsură ce cuștile vor fi amenajate, pe porțiunea de 70% din pardoseala deja betonată, se va trece la „popularea” cu maidanezi. „Noi suntem pe drumul cel bun, la noul adăpost pentru câinii fără stăpân, pe porțiunea de pardoseală turnată în toamnă, lucrându-se la amenajarea cuștilor. Mai avem nevoie de o săptămână de vreme bună să finalizăm pardoseala, dar îmi doresc ca, în cel mai scurt timp, să începem să adunăm câinii de pe străzi, în curs de realizare fiind și o strategie în acest sens” declară primarul. El menționează că vor fi implicate în acțiune forțe proprii ale municipalității, reprezentanți ai asociațiilor pentru protecția animalelor și ai firmelor specializate. Edilul-șef a ținut să precizeze că pe raza municipiului nu va rămâne niciun câine fără stăpân, chiar dacă asociațiile de protecția animalelor au cerut ca exemplarele mici și cele nepericuloase să fie lăsate libere. „Nu vom sta acum să-i categorisim în câini mari și mici, buni și răi. Este o pierdere de timp, toți câinii urmând a fi duși acolo” a explicat Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: