File din istoria energeticii românești (7)

Din biblioteca personală ține cel mai mult la opera lui Mihai Eminescu

> Dialog cu ing. GHEORGHE ȘCHIOPU, omul care a racordat regiunea Suceava la Sistemul Energetic Național
 

– V-am văzut biblioteca personală. La care dintre cărțile pe care le aveți țineți cel mai mult? – Am spus la început că biblioteca a constituit laitmotivul vieții mele. Prima a fost cea din clasa a V-a, la școala primară din Broscăuți, când eram un copil. Târziu am aflat motivul numirii mele ca bibliotecar. La împlinirea a 30 de ani de la absolvirea clasei a V-a, dl învățător Zaharia Constantin mi-a dezvăluit din catalogul clasei că avea notată înclinația mea pentru limba română, însă această dezvăluire s-a produs prea târziu. A doua s-a petrecut la Aiud, când s-au primit mai multe pachete de cărți de la Ministerul Muncii din București. Au fost puse toate într-un dulap și m-au numit bibliotecar. Majoritatea erau de la editura Jul Giurgea, o colecție de literatură universală de cărți foarte bune. A treia, la Reghin, am făcut parte din colectivul Bibliotecii raionale, din partea comitetului raional de partid. A patra, la Bacău. În 1960, când lucram la Serviciul tehnic, mi s-a încredințat misiunea clasificării și ordonării cărților aflate în patrimoniul Cabinetului tehnic, lucrare de durată, încheiată cu bine. A cincea, înainte de ieșirea la pensie, a trebuit să curățăm biblioteca tehnică a IRE Bacău de balastul adunat în timp, după regulile cunoscute ale biblioteconomiei. Mai întâi am trimis două doamne să efectueze această operație, dar s-au întors supărate, că e praf, că trebuie să se cațere pe rafturi și nu mai pot. Am finalizat eu lucrarea. Am început cu normativele, prescripțiile, instrucțiunile, fișele tehnologice, proiectele tip etc. elaborate și aprobate de MEE, apoi cărțile și revistele existente. Singura bibliotecă pe care încă n-am inventariat-o, n-am ordonat-o și n-am pus-o pe calculator, dar nici n-am curajul să mă apuc de ea, este a mea personală, dar îmi propun s-o fac într-un viitor cât mai apropiat. În ceea ce privește întrebarea la care cărți țin mai mult, mă pot lăuda că am opera integrală a lui Mihai Eminescu, publicată de Academia Română, și la aceasta țin mai mult, dar sunt foarte mulți alți autori pe care-i prețuiesc mult. Nu știu la care să mă opresc, de teama de a nu comite un sacrilegiu. Sigur însă, mă despart cu mare greutate de orice carte, indiferent de mărimea ei. – Știu că sunteți nelipsit la concertele de muzică clasică din sala Ateneu din Bacău. Încercați, vă rog, să motivați întreaga dumneavoastră filosofie despre îmbinarea profesiunii cu arta, cu literatura, cu preocupările culturale în general. – Nefăcând liceul teoretic, am fost privat de binefacerile culturii generale ce se însușește în școală. Acest lucru a făcut ca toată viața mea să mă aflu în ipostaza de autodidact. Deci și de studiul muzicii am fost lipsit. Când eram copil, ascultam cu deosebită atenție muzica populară, ce se cânta în sat la noi, la sărbători, serbări sau diverse alte ocazii, dar cu predilecție cea cântată la vioară. Am afirmat cândva că, dacă aș fi știut să cânt la vioară, aș fi ajuns artist al poporului. Însă asta nu s-a întâmplat. Trebuie să mărturisesc că sunt capabil să ascult mereu muzică bună. La muzica simfonică am ajuns, mai întâi, din simplă curiozitate, apoi aceasta a devenit o necesitate, în sensul că muzica simfonică este relaxantă, liniștitoare, odihnitoare, aduce calmul în suflete, procură o mare satisfacție estetică. Aceasta nu se poate și nu trebuie să fie explicată, ea se adresează direct sufletului. Îți place sau nu-ți place! Cred că îmbinarea profesiunii cu arta, cu literatura, cu cultura în general se realizează de la sine, cu condiția ca sufletul să-ți vibreze la mediul cultural ce ți se oferă, să-ți placă. Profesiunea noastră are un caracter tehnic. Cultura tehnică face parte din cultura generală ca și celelalte componente ale acesteia. Nu văd nicio dificultate în a le îmbina, cum spuneți dvs. În fond, consumând o cantitate de timp pentru a asculta muzică, a viziona o expoziție, a privi un tablou etc. constituie cel mai potrivit mod de a-ți îmbogăți cunoștințele, deci a-ți ridica nivelul cultural, fără să-l simți ca pe un efort. Trebuie să vă spun că, atunci când merg la Iași, în zilele de concert, mă bucur mult când, în sală, îl văd pe dl Hugo Rosman, un meloman rasat, un om care-și folosește în cel mai rațional mod timpul disponibil. Nu știu dacă cele de mai sus pot constitui o filosofie proprie. Putem să o considerăm așa doar dacă filosofia, un cuvânt foarte pretențios, reprezintă modul de a fi și de a se comporta al unui om ca să se poată el singur considera pe deplin împlinit. Știe că americanii cred în libertate, proprietate privată și justiție – Aveți un copil care trăiește și lucrează ca medic în Statele Unite ale Americii. Ați fost de multe ori în vizită acolo. Care este părerea dumneavoastră despre această țară, despre concepția de viață a americanilor? Care considerați că sunt atuurile Statelor Unite? – SUA sunt un conglomerat de țări unic în lume, nu numai prin forma de organizare și administrare, ci și prin realizările tehnice, fără egal în altă parte a globului pământesc. La baza concepției de viață a americanilor cred că stau două elemente esențiale: proprietatea privată și libertatea. Cred că libertatea, pe care o conferă proprietatea privată garantată de stat, constituie cea mai mare realizare a poporului american. Cetățeanul american este stăpân absolut asupra bunurilor sale, indiferent de ce natură sunt acestea. Pe el nu-l interesează ce cred, ce fac sau ce spun alții despre orice sau despre oricine, el își vede de averea lui. Pe proprietatea lui este suveran. Din acest punct de vedere, legile statului american îl protejează, îl apără contra oricăror imixtiuni în treburile sale. Americanul n-are complexul fricii, n-are teamă de ziua de mâine, de ideologii, de amenințări, el este sigur că este apărat, are această certitudine. Americanul trăiește cu convingerea nestrămutată că, dacă realizează ceva, dobândește ceva, realizarea constituie dreptul său sacru, nimeni nu poate să-l priveze de acest drept. El are convingerea că dacă se adresează justiției, aceasta îi va face dreptate; dacă se adresează poliției, aceasta îi va răspunde prompt și va veni în ajutorul lui, fără tergiversări, fără minciuni. – Aveți de gând să mai lucrați și după împlinirea vârstei de 80 de ani? Cred, sunt sigur, că mai greu se va găsi un expert tehnic cu atâta experiență și cu atâta competență și ar fi păcat să vă opriți. Singurii care s-ar bucura ar fi poate E.ON și alți operatori de rețea sau proprietari de instalații electrice unde apar accidente, avarii etc. – Am convingerea că acest moment, deloc fatidic, va trece ca și celelalte care au trecut până acum, așa cum trec toate zilele, în cel mai banal mod. Sunt atât de obișnuit cu munca, încât atunci când văd că în România, zilnic, se sărbătorește ceva, mă mir și mă întreb când au timp să se sărbătorească, aproape în permanență. Cel mai mult mă irită perioadele în care se întrerupe total activitatea (Crăciun, Anul Nou etc.), când nu mai funcționează nimic, nicio instituție, așa încât, cum ar putea să mă sperie o zi care trece banal ca oricare alta? La începutul lunii septembrie a anului 2012, la Chișinău, academicianul Gleb Drăgan, la vârsta de 92 de ani, își făcea planuri pentru scrierea de noi cărți. Recent, într-o convorbire telefonică, îmi explica că plănuiește pentru un orizont mai îndepărtat, în timp, o aniversare de anvergură națională, a lui și a fratelui său Boris, care trăiește la Kiev în Ucraina… (Va urma) Ing. OVIDIU MUSTAȚĂ

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: