În contracurent

Democrația lui Funeriu și reumatismul politic

Când cineva dorește cu tot dinadinsul să descopere cauzele eșecului din ultimii ani al PDL, este suficient să citească postările pe blog sau abordările din presă ale dlui Daniel Funeriu, fostul ministru al educației și unul din autorii ultimei și controversatei Legi a educației.
 

Într-o astfel de postare, dl Funeriu îl ceartă pe Remus Pricopie, actualul responsabil al destinelor Școlii Românești, pentru că acesta dorește să afle și părerea elevilor și a părinților despre locul la liceu sau la gimnaziu a clasei a IX-a: „a fi ministru înseamnă a conduce oameni, nu a fi condus de ei”. Să însemne asta că dl Funeriu și-a condus „oamenii” după cum însuși zice, ca pe niște supuși de altădată sau ne încearcă vigilența? Din nou o „mână de fier”? Oare nu cumva va fi fiind vorba de un citat din opera vreunui manager celebru sau a unui mare teoretician întru ale acestei discipline? Sau, mai degrabă, e rodul experienței și al expertizei proprii. Dacă da, atunci ne-ar putea informa și asupra rezultatelor unor astfel de teorii și practici. Fiindcă respectivii „conducători de oameni” la care face trimitere dl Funeriu se numesc șefi autoritari, stăpâni și dictatori, nu manageri. Sunt ani mulți de când actul de conducere nu mai poate fi o aventură personală, iar „cei conduși” „participă” în funcție de competențe și expertiză la luarea deciziei. Decizia mai e individuală doar în domeniile personale, când e vorba de propria afacere, propriul destin, dar și atunci intră în discuție activitatea de consiliere. Cum e cu „reumatismul la creier”? Sfatul bonom al dlui Funeriu culminează cu o concluzie halucinantă: „pentru majoritatea politicienilor de azi exercițiul logic provoacă reumatism la creier”. Textele de mai sus și mai ales metafora ultimă denotă tumultuoasa și originala activitate managerială a profesioniștilor portocalii. Oare „reumatismul la creier” să fi dus la pierderea guvernării în mai 2012 și la degringolada PDL de după? Greșește undeva dl Funeriu? Cu siguranță! Pleacă de la următorul citat cartezian: „când e vorba de o problemă dificilă, e mai de crezut că adevărul ei poate fi găsit de puțini decât de mulți”, care se referă la căile și mijloacele cercetării științifice, și ajunge să se pronunțe asupra democrației, deoarece actul de „conducere a oamenilor” și „majoritatea politicienilor” țin de regim politic și de „puterea poporului”. De la Descartes înapoi la școală Descartes are și abordări importante despre sisteme politice (monarhia, iraționalitate și limitare), dar despre ele nu face vorbire. Chiar dacă din 1628 și până azi au trecut peste ele tăvălugul unor evenimente majore ca revoluțiile din 1789 și 1848, plus contribuțiile celor mai de seamă filosofi, numeroase teorii și precepte rămân valabile. În plus, cartezianismul și neocartezianismul alături de filosofi și istoria fenomenelor, a realităților politice stau la baza științelor politice contemporane. Însă, în linii mari, respectiva postare pe blog dă notă asupra ideologiei și a practicii pe care dl Funeriu și echipa sa le-au imprimat atât activității efective de management a învățământului românesc, cât și noii „Legi a educației”. Este unul din numeroasele motive pentru care respectiva lege, aprobată prin angajarea răspunderii Guvernului Boc și netrecută formal prin Parlament, trebuie mereu modificată. Inclusiv reglementarea clasei întâi de liceu. Numai voința politică nu e de ajuns Nebeneficiind de amendamentele specialiștilor, de care, slavă Domnului!, nu ducem lipsă, vezi concentrarea de competențe și talente pedagogice din Institutul Național de Științe ale Educației, vezi marile personalități din catedrele de specialitate ale universităților, autorii legii au tranșat la repezeală și fără experimente-pilot o situație care dăinuie de pe vremea lui Spiru Haret. Nu e singura. Ideea că e de preferat la gimnaziu e una hazardată. E adevărat că astfel prezența la școală ar fi mai bună, asta doar pe parcursul clasei a IX-a, dar lipsa logisticii și dislocările de personal, reducerea liceului la doar trei ani, ca în legea sovietică din 1948, vor distruge și ce a mai rămas viabil în școala noastră. Cine-și asumă răspunderea în caz de ratare a unei generații? Dacă actualmente liceul românesc este cum-necum recunoscut de marile universități ale lumii, ce se va întâmpla după dispariția unei clase? Iată de ce orice decizie trebuie bine cumpănită, iar „participarea” tuturor celor implicați în educație la luarea unei decizii corecte trebuie salutată. Cu toată critica dlui Funeriu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: