Suceava, cartier Obcini

Puști de 8 ani, victimă a unui accident rutier

 

La data de 27 februarie a.c., ora 8., se arată într-un comunicat al IPJ Suceava, pe str. Gavril Tudoraș din municipiul Suceava, Dragoș F., de 33 de ani, din localitate, posesor al permisului de conducere categoria „B” din anul 2004, în timp ce conducea un autoturism, la ieșirea din parcare, a trecut cu acesta peste minorul G.S., de 8 ani, din aceeași localitate. Este posibil, afirmă surse judiciare, ca puștiul să fi căzut pe gheață, în fața mașinii. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorului, care a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, unde, în urma consultațiilor medicale, s-a stabilit că necesită pentru vindecare 7-9 zile de îngrijiri medicale. Nu a rămas internat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI