Bătrână carbonizată în propria casă

 

Miercuri, la ora 15.30, Radu C., din satul Tișăuți, comuna Ipotești, a găsit-o pe mama lui, Marița C., de 96 de ani, din aceeași localitate, cu care locuiește împreună, decedată. Carbonizată pe cuptorul sobei din imobilul comun! Cu ocazia verificărilor efectuate, informează poliția, s-a stabilit că victima a rămas singură în locuință, unde a izbucnit un incendiu, posibil ca urmare a căderii unei pături din lână pe plita încinsă de la sobă. Cadavrul a fost ridicat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Suceava, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzelor decesului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI