„Urgențele” de la DGASPC, asaltate de sărăcia a zeci de familii sucevene

> Serviciul de Urgențe al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a instrumentat în ultimul trimestru de anul trecut și în ianuarie 2013 peste 40 de cazuri pe lună > Familii cu copii care se zbat în sărăcie, mizerie și foame au fost ajutate să ducă un trai omenesc
Zilnic, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava apar cazuri disperate, în care familii ajunse la limita subzistenței cer ajutorul statului pentru a putea ieși la liman și a-și scoate copii din frig, foame, din suferințe cauzate de boli netratate, din mizerie și, uneori, chiar din case în care și-a făcut loc promiscuitatea. Și dacă de multe ori adulții din familia respectivă își târăsc zilele resemnați că aceasta este soarta ce le-a fost hărăzită și tac, cazurile lor sunt aduse la cunoștința Protecției Sociale de primării, vecini, alte rude, alți oameni înspăimântați și înduioșați totodată de situațiile cumplite pe care le găsesc în comunitate.
 

În ultimul trimestru al anului 2012, numărul de cazuri instrumentate de Serviciul Urgențe al DGASPC a fost, în medie, de 42 lunar. Un caz grav astăzi, două mâine, încă unul în următoarea zi…, în total, peste 40 de strigăte de ajutor în fiecare lună, ale unor familii în care copiii, conștient sau nu, suferă într-o sărăcie cumplită. În luna ianuarie 2013, situația nu a fost cu nimic mai bună. Doar în această perioadă, Serviciul de Urgențe a pornit din nou la drum, uneori la câte două și chiar trei cazuri pe zi, anchetând și căutând soluții în 45 de situații limită în care sunt implicați câte 2, 3, 5 și chiar 8 minori din aceeași familie. Cu ajutorul unei fundații, al autorităților locale și al comunității, cele mai multe dintre aceste familii au putut fi ajutate să-și crească copiii în condiții ceva mai demne. Casă de om în locul unui bordei mizer, loc de muncă pentru tată și copilul operat de urgență Dintre cazurile grele instrumentate de Serviciul Urgențe al DGASPC Suceava, la sfârșitul anului trecut și în luna ianuarie 2013, amintim cel al 6 copii minori din comuna Ciprian Porumbescu. Părăsiți de tată, cei 6 copii locuiau cu mama și bunica maternă într-o casă tip bordei mizer, cu lut pe jos, fără căldură, la limita cea mai de jos a subzistenței. N-au fost mutați într-o vilă, dar cu implicarea reprezentanților DGASPC și a primarului comunei Ciprian Porumbescu, aceștia duc în prezent un trai mai aproape de condiția umană. Prin colaborarea amintită, într-o cameră s-au montat dușumea, gemuri, uși, s-a cumpărat și instalat o sobă. Locuința a fost racordată la energie electrică, familia fiind ajutată apoi cu alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, detergenți, o mașină de spălat, lenjerii de pat și pilote. A fost apoi cazul a 5 copii dintr-o familie organizată din Văratec, dar în care ambii părinți nu aveau loc de muncă. Primul ajutor al DGASPC a fost găsirea unui loc de muncă pentru tatăl celor 5 minori. Familia a primit astfel o șansă la viață pe care n-o mai spera. Au apărut apoi ajutoare în alimente, detergenți, îmbrăcăminte și încălțăminte, așternuturi, plapume. Foarte important a fost ajutorul acordat în materiale de construcții, în vederea amenajării a două camere, a unei bucătării și a holului. Și, mai mult, deoarece unul dintre copii suferea de hernie, acesta a fost internat și operat de urgență. Camere noi pentru încă 8 minori care trăiau în mizerie În ciuda părerii unora, când alte sisteme de informații nu funcționează, presa scrisă face treabă bună. Pe 19 ianuarie 2013, DGASPC a aflat din presă de cazul a 3 copii minori din Dărmănești, satul Dănila, care se intoxicaseră cu monoxid de carbon. Asistenții sociali de la „Urgențe” au fost la spital, unde copiii fuseseră internați deja, și au evaluat situația generală a familiei. S-a concluzionat că era necesar ajutor și în cazul lor. Astfel, după externare, copiii au fost duși o perioadă la Centrul de Primire în Regim de Urgență, unde au beneficiat de consiliere psihologică (trecuseră practic pe lângă o situație ce le putea fi fatală). Întreaga familie a primit apoi produse alimentare, încălțăminte și îmbrăcăminte, materiale pentru igienă personală, rechizite școlare. Cazul a 8 copii, cu mamă și cu tată, din satul Ioneasa, comuna Vadu Moldovei, a beneficiat de contribuția directă a Consiliului Județean Suceava. DGASPC fusese sesizată anterior intervenției că, în locuința respectivă, copiii trăiau ca vai de capul lor, toți grămadă într-o singură încăpere, în sărăcie lucie și într-o mizerie greu de închipuit. Echipa Serviciului Urgențe a fost la fața locului și a încercat să convingă părinții să lase copiii, o vreme, în grija statului, până când își vor face curat în casă, până când își vor monta o sobă, și vor face măcar din camera pe care o aveau un loc omenesc. De fiecare dată părinții n-au fost de acord, impunându-se însă o intervenție și în aceste condiții. Prin contribuția CJ Suceava, DGASPC a sprijinit familia prin construirea a altor două camere și ajutorarea ei cu mâncare și produse de primă necesitate. Un tată convins să nu-și mai bată copilul, casă nouă în locul unei ruine, lumină în casă, lapte și carne pentru copii Un caz urât, la Marginea, a solicitat din nou „Urgențele” DGASPC Suceava. Un copil fugise de acasă, pentru că tatăl său îl bătea cu biciul. Pentru minorul agresat fizic s-a instituit imediat o măsură de protecție și i s-a găsit loc la Centrul de Primire Minori. Psihologii au lucrat aici cu el, dar la fel de mult a trebuit să se lucreze cu adulții, în special cu tatăl violent. O echipă pluridisciplinară a plecat la Marginea și a încercat să găsească problemele care stau la baza comportamentului violent din familie. Se pare că s-a găsit o cale de rezolvare, pentru că, de o vreme, aflăm că biciul n-a mai fost folosit în casă… Printre numeroase alte situații de familii sărace, aflate în situații critice, în care DGASPC a intervenit, o mai amintim pe cea a unei familii cu 3 copii din Grămești, peste care casa dărăpănată aproape cădea… Acestora li s-a construit o locuință nouă, cu două camere și hol. O familie cu 4 copii din Suceava, care nu mai avea acces la rețeaua electrică din cauza unor restanțe la E.ON, a fost rebranșată, după ce s-a plătit restanța. O familie cu 3 copii, din Șcheia, a primit în dar o vacă cu vițel, pentru a avea cu ce se hrăni, iar o alta din Bogdănești, pentru a putea avea grijă de copilul reîntors acasă din plasament, a primit o canapea, masă cu scaune, frigider, aragaz și butelie. „Cu excepția cazului de la Vadu Moldovei, care a beneficiat de contribuția Consiliului Județean pentru construirea casei, în celelalte cazuri în care instituția noastră a intervenit în sprijinul familiilor, pentru a preveni separarea copilului de familia naturală, dar și pentru reintegrarea unor copii din sistemul de protecție în familie, am fost susținuți, în baza unui protocol de colaborare, de Fundația Hope and Home for Children România” a menționat DGASPC Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: