Bosânceanul cuțitar a ajuns în arest preventiv

> Pentru că era recidivist, judecătorii au adunat, la cele 29 de zile inițiale, și o „restanță” neexecutată de 1185 zile de închisoare
 

Constantin O., de 42 de ani, bărbatul care duminică seară s-a îmbătat și l-a amenințat cu un cuțit pe administratorul unui local din Bosanci, a fost arestat preventiv luni, pentru 29 de zile. Dar pentru că nu era la prima faptă de acest fel, judecătorii au reținut și recidiva, el mai având de executat, pe lângă acestea, încă 1185 zile de arest. Partenerul său de chef și „nebunii” din seara cu pricina, Vasile G., de 53 de ani, din Bosanci, a fost doar reținut 24 de ore, el urmând a fi cercetat în stare de libertate. Duminică, la ora 22.30, Constantin O. și Vasile G. au intrat beți într-un bar din Bosanci și au provocat scandal. Primul a scos un cuțit și a alergat cu el după administratorul localului, amenințându-l cu moartea și băgându-i în sperieți pe clienții care se aflau în bar la acea oră. Solidar în beție și comportament, Vasile G. a luat și el cuțitul amicului, procedând cam la fel, moment în care, anunțată de scandal, a intervenit Poliția din Bosanci. Între timp, beat cum era, Constantin O. se împiedicase și intrase cu fața într-o scară rupându-și nasul și umplându-se de sânge… Arăta ca venit „de la Vidin” când au apărut polițiștii la locul evenimentelor, dar imediat după aceea s-a stabilit șirul faptelor și au demarat procedurile legale specifice, sub aspectul comiterii infracțiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice”, „amenințare” și „portul fără drept în locuri publice al cuțitului”. În aceeași seară, din cauza agitației psihomotorii accentuate, Constantin O. a fost transportat la Secția de Psihiatrie de la Burdujeni a Spitalului Județean.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: