Cătălin Nechifor, șeful CJ Suceava:

Contestarea de PDL a bugetului de stat la Curtea Constituțională îi pune în pericol pe bolnavii de inimă

> „Pentru că nu se poate încheia contractul-cadru cu Casa de Asigurări, avem câteva zone fierbinți, inclusiv la ceea ce însemnă tratamentul și intervenția în situațiile de infarct acut”, arată șeful administrației județene
 

Cătălin Nechifor

Întârzierea promulgării Legii bugetului de stat pe anul 2013, ca urmare a contestației făcute la Curtea Constituțională de parlamentarii PDL, este de natură să creeze reale probleme sistemului de sănătate. Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, reliefează că, în lipsa prevederilor bugetare, spitalele nu pot încheia contractele-cadru cu casele de asigurări de sănătate, unitățile sanitare în cauză, ca și altele, de altfel, rămânând fără finanțare. Astfel, aflăm că la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ion cel Nou” Suceava există riscul imposibilității asigurării tratamentului și intervenției în cazurile de infarct acut. „Eu cred că PDL face un joc de imagine care este împotriva României. Din cauza întârzierii promulgării Legii bugetului de stat, avem o chestiune deosebit de gravă la Spitalul Județean Suceava, unde, din păcate, nu se poate încheia contractul-cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate. Suntem într-o situație limită, nu știu în ce condiții vom mai putea funcționa, pentru că avem câteva zone fierbinți, inclusiv la ceea ce însemnă tratamentul și intervenția în situațiile de infarct acut. Banii pe care acum îi avem disponibili nu mai ajung decât pentru o perioadă scurtă de timp, iar în lipsa unui contract-cadru cu Casa, s-ar putea să fim nevoiți să nu putem rezolva toate cazurile care apar în județ”, evidențiază Nechifor. Tot din această cauză, am fost informați că la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) nu pot fi declanșate procedurile de achiziție publică, iar în cazul proiectelor europene nu se fac plăți către firmele câștigătoare ale licitațiilor. La fel, blocarea bugetului la nivel național împiedică declanșarea procedurii pentru întreținerea și repararea drumurilor județene, existând pericolul ca, din cauza etapelor multiple și a eventualelor contestații, să se intre în iarna viitoare fără un operator desemnat. Soluția contestației PDL la Curtea Constituțională ar putea fi dată pe 24 februarie. În acest context, Legea bugetului de stat va trebui promulgată de președintele Traian Băsescu, după care vor urma 5 zile pentru comunicarea, de la Ministerul de Finanțe către Direcția Generală a Finanțelor Publice, a sumelor exacte, corelate cu gradul de încasare a veniturilor, plus încă 5 zile pentru aducerea prevederilor bugetare la cunoștința contribuabililor suceveni. În aceste condiții, bugetul județean ar putea fi aprobat abia în martie, ceea ce nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp. „Aceasta înseamnă că s-ar putea să ne trezim în situația în care bugetul consolidat al județului, inclusiv cu sumele pentru echilibrarea bugetelor autorităților publice locale, ar putea fi aprobat abia în martie. Situația va crea foarte multe neplăceri, inclusiv la nivelul autorităților locale” a explicat președintele Consiliului Județean Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: