Leul câștigă doi bani față de luni seară

Lipsa licitațiilor de titluri de stat care să atragă investitori străini și situația calmă de pe piețele internaționale, unde se menține un ușor optimism privind evoluția economia zonei euro, au permis leului să se aprecieze față de moneda unică.
 

Cursul euro a coborât de la 4,3872, maximul ultimelor două săptămâni, la 4,3853 lei. Piața s-a deschis aproape de pragul psihologic de 4,40 lei, la 4,3950 – 4,4980 lei, în ușoară creștere față de închiderea de luni. Vânzările de valută au permis leului să se întărească, el revenind spre nivelul de 4,38 lei, la ora 14 cotațiile fiind de 4,38 – 4,3850 lei, mai jos cu circa doi bani față de luni seară. Pentru perioada următoare este de așteptat ca leul să se tranzacționeze în culoarul cuprins între 4,35 și 4,4 lei. El ar putea reveni pe apreciere de săptămâna viitore, atunci când vor reîncepe licitațiile de titluri de stat, iar străinii vor începe să vândă valută. În piața la termen de la Sibiu, euro se tranzacționa pentru iunie la 4,4380 – 4,4388 lei. Cursul dolarului american a crescut de la 3,2625 la 3,2668 lei, iar cel al francului elvețian de la 3,5227 la 3,5331 lei. Monedele din regiune aveau față de euro o evoluție asemănătoare cu cea de luni. Moneda poloneză se tranzacționa la 4,19 – 4,204 zloți, iar cea maghiară la 296,8 – 298, după ce, acum două zile, aceasta testase din nou pragul de 300 forinți/euro. Perechea euro/dolar se menținea peste pragul de 1,34 dolari, tranzacțiile realizându-se între 1,3415 și 1,3460 dolari. Investitorii erau prudenți înainte de începerea întâlnirii comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane. În aceste condiții se menținea optimismul față de zona euro, după ce Institutul GfK a publicat indicele privind moralul consumatorilor germani, care a înregistrat luna aceasta o creștere. Reamintim că vinerea trecută euro a atins maximul ultimelor 11 luni, de 1,3479 dolari. La Sibiu, euro se tranzacționa pe martie la 1,3428 – 1,3453 dolari, iar uncia de aur pe februarie la 1.661,3 – 1.664,8 dolari.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: