Spărgător prins de jandarmi chiar înainte de a da lovitura la un magazin din centrul Sucevei

> Daniel M., de 22 de ani, cu antecedente penale, avea la el și trusa de spărgător din care nu lipseau două cuțite pentru „apărare”
 

Doi frați din Fălticeni au fost deranjați de jandarmi chiar în timpul „protecției muncii”, înainte de a da atacul la un magazin din Suceava. Aveau asupra lor chiar și „trusa” de spărgător, un rucsac în care se aflau două cuțite, două perechi de mănuși din pânză cauciucată, o șurubelniță, două lanterne, un ciocan pentru spart geamuri și o rolă de bandă adezivă. Era ora 0.30, în noaptea de marți spre miercuri, când jandarmii dintr-un echipaj de ordine publică au dat de Mihai D., de 22 de ani, cu antecedente penale, și de fratele său, în timp ce se „reculegeau” pe o bancă dintr-un parc mai izolat din centrul Sucevei, de pe str. Meseriașilor. Ora, locul și faptul că băieții au fugit spre piața centrală ca împușcați când au văzut uniformele, erau repere mult prea evidente ale unei situații suspecte. În fugă, abandonaseră și rucsacul în care jandarmii au găsit ustensilele. Doar unul dintre fugari a fost prins, fiind vorba de fratele mai mare, care a recunoscut că intenționa, împreună cu fratele său, să dea o spargere la un magazin din apropiere. Despre cuțite, Daniel a afirmat că le aveau pentru a se apăra în caz că ar fi fost surprinși de cineva. Preîntâmpinând furtul, probabil partea cea mai bună a misiunii, jandarmii au întocmit pentru Daniel M. actele de constatare pentru port fără drept de cuțit și l-au predat Poliției municipiului Suceava în vederea continuării cercetărilor și stabilirii activității infracționale a acestuia.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: